Povestea tatălui fetiţei de trei luni ucise de ruşi: „Lumea mea a fost distrusă de o rachetă rusească”

Politica externa

Iuri Glodan îşi părăsise apartamentul şi familia doar pentru a merge la cumpărături când a aflat de explozie.

La intrarea în blocul său a strigat la poliţie să îl lase să intre în clădirea în flăcări. Când a ajuns la apartament, a găsit cadavrele soţiei şi mamei sale, ucise de o rachetă rusească care sfârtecase etajele superioare ale blocului, relatează BBC.

Cadavrul fetiţei sale, Kira, în vârstă de trei luni, a fost descoperit mai târziu; el l-a văzut pentru prima dată când s-a întors în apartament duminică.

Decesele – trei generaţii ale unei singure familii – au stârnit indignare şi oroare în Ucraina, o ţară deja traumatizată de două luni de război.

Comentând loviturile, preşedintele Volodimir Zelenski a fost vizibil supărat când a vorbit despre uciderea bebeluşului Kira.

„Cum a ameninţat ea Rusia? Se pare că uciderea copiilor este doar o nouă idee naţională a Federaţiei Ruse”, a declarat preşedintele ţării, Volodimir Zelenski în discursul său nocturn adresat ucrainenilor. El i-a descris pe cei care au planificat şi au executat atacul drept „ticăloşi”.

Alte cinci persoane au fost de asemenea ucise în atacul cu rachete.

Iuri a fost duminică în clădirea distrusă pentru a găsi ce a putut salva din apartament. Albume foto, colecţia de pliculeţe de zahăr a soţiei sale, notiţe scrise de mână. A găsit căruciorul copilului său în bucăţi.

„Dacă las lucruri în apartament, vor deveni gunoaie şi oamenii le vor arunca”, a declarat el pentru BBC. „Vreau să le păstrez pentru amintirile mele”.

El şi Valeria formau un cuplu de nouă ani.

„Ea putea găsi bucurie în orice. Odesa era oraşul ei preferat. Lucra în PR şi putea să comunice cu o mulţime de oameni, să îi înţeleagă. Am admirat ce scriitoare bună era”, a spus el.

„A fost o mamă minunată, o prietenă, cu toate calităţile cele mai bune. Îmi va fi imposibil să găsesc pe altcineva ca Valeria. Ea era perfectă. O astfel de persoană îţi poate fi dată o singură dată în viaţă şi este un dar de la Dumnezeu”.

Kira se născuse la sfârşitul lui ianuarie, cu doar o lună înainte de începerea războiului.

La câteva săptămâni după aceea, Valeria scria pe Instagram că trăieşte cu „un nou nivel de fericire” după naşterea primului ei copil.

„Fetiţa noastră are acum o lună”, a scris ea. „Au fost cele mai frumoase 40 de săptămâni”.

Iuri le-a arătat jurnaliştilor de la BBC fotografii cu Kira de pe telefonul său, trimise de soţia sa.

„Am fost atât de fericiţi când s-a născut”, spune el. „Eram în maternitate când a născut. Este foarte greu pentru mine să realizez acum că fiica şi soţia mea nu mai sunt aici. Toată lumea mea a fost distrusă ieri de o rachetă rusească”.

Iuri vrea ca lumea să afle ce s-a întâmplat cu familia sa.

„Ceea ce se întâmplă este o durere pentru familia mea, pentru oraşul nostru, pentru Ucraina, este o durere pentru întreaga civilizaţie. Sper ca povestea noastră să ajute la oprirea acestui război.”

În timp ce plecăm, ne înmânează nişte scutece într-o pungă de transport, unul dintre puţinele lucruri pe care a reuşit să le recupereze din apartament.

„Vă rog să le luaţi”, ne spune el. „Daţi-le în scopuri caritabile. Nu mai am nevoie de ele acum”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *