Legea care permite construcția de hidrocentrale mici în ariile protejate dezbătută de CCR la cererea USR

Politica nationala Slider

Uniunea Salvaţi România a sesizat Curtea Constituţională pe legea care permite construcţia de hidrocentrale mici în ariile protejate. USR a adus 11 argumente de neconstituţionalitate, între acestea fiind încălcarea principiului bicameralismului, existând diferenţe majore de conţinut juridic între forma adoptată de Senat şi forma adoptată de Camera Deputaţilor săptămâna trecută. De asemenea, USR a invocat încălcarea dreptului la un mediu sănătos Curtea v-a dezbate cererea miercuri.

USR a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu această lege extrem de nocivă care lasă cale liberă pentru finalizarea şi funcţionarea hidrocentralelor ilegale în arii naturale protejate. Este vorba de distrugerea iremediabilă a unor arii protejate pentru un beneficiu economic infim. E ca şi cum ţi-ai tăia o mână şi ai arunca-o din balon ca să mai scapi de balast. Băgăm râul Jiu în conducte, distrugând un întreg ecosistem, pentru a creşte producţia de energie cu 0,4%. Distrugem ariile naturale protejate pentru un câştig iluzoriu. Asta în vreme ce investitorii vor să extindă parcurile eoliene, iar statul român nu se grăbeşte pentru a îmbunătăţi cadrul legal. De ce? Doar pentru că nişte băieţi deştepţi au băgat ilegal sute de milioane de euro în construcţii ceauşiste din care s-au îmbogăţit firmele lor de casă. Iar acum vor să îşi desăvârşească opera, să acopere aceste ilegalităţi constatate deja de către instanţele de judecată şi să mai pompeze nişte sute de milioane de euro, distrugând pentru totdeauna mediul de care ar trebui să se bucure şi copiii şi nepoţii noştri”, a precizat USR, într-un comunicat de presă.

Potrivit USR, „invocarea războiului şi a nevoii de siguranţă energetică sunt doar manipulări ticăloase, cinice”. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, pe 23 martie, proiectul care prevede că obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie cu procent de realizare mai mare de 60% sunt considerate proiecte de interes public major şi de siguranţă şi securitate naţională şi urmează să fie puse în funcţiune până la data de 31 decembrie 2025.

Textul proiectul adoptat de Camera Deputaților prevede că: „Obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie cu procent de realizare mai mare de 60%, la data de 1 mai 2022, sunt considerate ca fiind proiecte de interes public major şi de siguranţă şi securitate naţională, urmând a fi puse în funcţiune până la data de 31 decembrie 2025. Finalizarea acestor obiective de investiţii care se suprapun cu arii naturale protejate este posibilă, cu condiţia ca Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să propună în compensare pentru suprafeţele ocupate o zonă echivalentă din punct de vedere al biodiversităţii cu zona ocupată de obiectiv, până la punerea acestuia în funcţiune, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2025″

Cătălin Todea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.