Adio Tren Metropolitan? Boc recunoaște că proiectul s-a împotmolit

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Proiectul trenului metropolitan s-a împotmolit, a admis primarul Boc, astăzi, în conferință de presă. Și se complică pe zi ce trece de o nouă cerință venită de la Compania CFR, adică realizarea unui noi fir de trafic feroviar, între gara Cluj și comuna Apahida.

“Ca să fie implementat proiectul, trebuie un nou fir de la gară la Apahida, altfel trenurile ar circula o dată la o oră și jumătate. Trenul metropolitan trebuie corelat cu culoarul de nord. Nu vrem să renunțăm nici la culoar, nici la trenul metropolitan, așa că acum avem totul pe masă și ne gândim cum să facem”, a spus primarul Emil Boc.

Trenul metropolitan face parte atât din strategia de mobilitate urbană sustenabilă, cât și din strategia de dezvoltare urbană integrată pe următorii opt ani, conform actualdecluj.ro. Conform acesteia din urmă, noile stații vor fi construite în Baciu, la parcul industrial Tetarom I, respectiv la podul IRA, dar vor fi modernizate și stațiile existente, vor fi amplasate bănci și pubele noi și vor fi construite noi grupuri sanitare, ghișee de bilete și spații de așteptare acoperite.

Trenul metropolitan dintre Nădășelu și Bonțida a fost anunțat ca având 23 de stații pe o distanță de 43 km. Două dintre acestea trebuie construite și anume, cea de lângă Tetarom și cea de lângă aeroport.

Trenul ar circula la intervale de 30 de minute, la ore de vârf, preconizându-se că ar scădea durata de călătorie între Nădășelu și Bonțida cu 10-25 de minute, respectiv cu 15-30 minute între Bonțida și Cluj-Napoca, se prevede în planul de mobilitate urbană Cluj-Napoca, recent aprobat (pg. 271). Trenul metropolitan ar parcurge ruta Nădășelu-Bonțida în 70 de minute.

Costul e de 280 de milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *