Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că nu înţelege care va fi impactul bugetar al măsurilor fiscale ale Guvernului şi că nu a aflat nimic pe această temă, spunând că ar trebui ca Ministerul Finanţelor să prezinte o cifră, conform News.ro.
Kelemen Hunor a declarat, miercuri, la Europa FM, că sunt lucruri în pachetul de măsuri fiscale cu care este de acord şi lucruri cu care nu este de acord.
”Cu taxa de solidaritate am fost de acord, chiar eu am propus anul trecut în iunie. Cu alte măsuri nu pot fi de acord, cum e iniţiativa cu Pilonul 2, apărută din senin. A mai apărut în discuţie în 2017-2018 şi am spus de fiecare dată că nu poţi să iei banii oamenilor, să inventezi metode prin care goleşti Pilonul 2. Nu ai voie să te atingi de Pilonul 2, nici măcar să spui că e facultativă treaba aceasta”, a spus Kelemen.
Acesta s-a întrebat de ce nu au apărut instituţii financiare nebancare (IFN) când s-a pus problema taxei de solidaritate, în condiţiile în care la mijloc sunt extrem de mulţi bani.
”Ei fac cămătărie legală, dobânzile acolo sunt foarte mari, plăteşti săptămânal, există profit. IFN –urile au scăpat, băncile au intrat, companiile mari au intrat, IFN-urile nu, deşi nu înţeleg de ce. Probabil au uitat, nu au fost atenţi, au mers pe repede înainte, nu poţi sări peste IFN-uri. Jocurile de noroc urmează acum, atunci nu au fost introduşi în pachet, în legea asumării. Sunt lucrurile pe care le criticăm şi criticăm în continuare”, a precizat preşedintele UDMR.
Kelemen Hunor a arătat, pe de altă parte, că nu înţelege care va fi impactul bugetar al măsurilor fiscale.
”Acest lucru nu l-am aflat de la nimeni, care ar fi impactul bugetar. Dacă majoritatea măsurilor ar intra în vigoare după 1 ianuarie, o parte după noiembrie, după ce CCR va da un verdict, nu ştim care va fi impactul. Eu văd o cifră, suntem în 4 octombrie, aş vrea să văd cifrele din septembrie. Dacă este adevărat ce se aude, că cifrele din septembrie sunt dezastruoase la veniturile bugetare, sunt în minus cu 7,5 miliarde de lei faţă de cea prognozată. Asta înseamnă minus 15% faţă de ce era prognozat, o cifră uriaşă, 0,5% din PIB. Trebuie să ne spună cineva, pentru că vorbim de bugetul României. La un moment dat trebuie să iasă cineva de la Ministerul Finanţelor să ne spună cum am închis luna septembrie”, a afirmat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a menţionat că a primit informaţii de la primari de toate culorile politice care atestă faptul că investiţiile publice au încetinit, ceea ce arată că nu mai sunt bani de la buget, iar consecinţa este creşterea deficitului.
”Eu nu sunt de acord să măreşti taxele când eşti în criză, ci trebuie să le reduci, inclusiv taxa pe muncă, ca să stimulezi economia. Avem o viziune total diferită faţă de ceea s-a întâmplat în proiectul legii. Dacă mă uit la economiile mari, care în perioadă de criză merg cu măsuri de a reduce taxele, văd că acestea reuşesc să depăşească criza mult mai repede decât acele economii care cresc taaxele. Dacă cresc taxele, înseamnă că economia va sta pe loc, dobânzile în bănci cresc”, a explicat Kelemen Hunor.