Nicolae Ciucă: Noi am avut sondaje în ultima perioadă de timp. În niciunul dintre ele Partidul Naţional Liberal nu a fost cotat sub AUR. În niciunul

Politica nationala Slider

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că formaţiunea pe care o conduce a făcut, în ultima perioadă, sondaje de opinie şi că în niciunul dintre acestea PNL nu se situează sub Alianţa pentru Unirea Românilor în preferinţele electoratului.

”Sondajele sunt poze de moment şi reflectă o anumită percepţie şi o anumită stare a electoratului în momentul în care se desfăşoară sondajele respective. Noi am avut sondaje în ultima perioadă de timp, pentru că, în pregătirea tuturor activităţilor noastre politice, când discutăm ce anume avem de făcut pe termen scurt şi mediu, facem şi noi sondaje. În niciunul dintre ele Partidul Naţional Liberal nu a fost cotat sub AUR. În niciunul. Ca atare, în ultima perioadă de timp, trebuie să recunoaştem csă guvernarea erodează, indiferent de partide, şi toate aceste măsuri pe care a trebuit să le luăm, unele mai populare, altele mai puţin populare, dar au fost în conformitate cu situaţiile pe care le-am avut de soluţionat, pot să ducă la o anumită erodare, cu toţii suntem conştienţi că guvernarea erodează”, a declarat Nicolae Ciucă, joi seară, la Digi 24.
 
Întrebat dacă preşedintele Klaus Iohannis ajută PNL sau nu în perspectiva alegerilor de anul viitor, Ciucă a afirmat că ”preşedintele Klaus Iohannis a ajutat în tot acest ansamblu ca PNL şi dânsul ca exponent al dreptei din România, să avem o politică externă cât se poate de aplicată”.
 

Ciucă a susţinut că PNL are discuţii pe tema unor ”elemente strict instituţionale” cu şeful statului şi că Iohannis nu se va implica în campania politică.
 
Liderul PNL este de părere că turneul şefului statului în Africa ”este menit să reconecteze şi să revitalizeze” relaţiile României cu ţările africane.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *