Ghinea: ”În România, criza sanitară a mai introdus un narativ: al securiştilor, al specialilor, al băieților care cred că ei trebuie să decidă indiferent de ce se votează. Criza a fost depăşită. Prin ştiință. Întâi prin carantină, apoi prin vaccinuri„

Politica nationala Slider
Fostul ministru USR, Cristian Ghinea, a postat un text vitriolant pe facebook împotriva sistemului, a premierului Ciolacu și a tuturor care s-au vaccinat în pandemie pe liste speciale. Textul e de o duritate fără precedent și e scris în contextul în care colegul de partid si Guvern, Vlad Voiculescu, este cercetat de DNA în dosarul vaccinurilor.
 
”8 milioane
Cea mai mare criză de sănătate din memoria recentă s-a lăsat şi cu o luptă între două narative. Este narativul morții, al iraționalului, al hăului. Antivaccinismul.
Şi este narativul rațiunii, al ştiinței, al bunului simț, al încrederii.
În România, criza sanitară a mai introdus un narativ: al securiştilor, al specialilor, al crizaților cu ceafă şi pulan, al băieților care cred că ei trebuie să decidă indiferent de ce se votează.
Criza a fost depăşită. Prin ştiință. Întâi prin carantină, apoi prin vaccinuri. Există o legătură clară între puterea narativului morții şi numărul de morți. Unde oamenii au fost asaltați de mesajele morții, au fost mai multe victime.
AUR şi Simion au fost cavalerii morții, ai isteriei. Ciolacu refuza să poarte mască. Ciolacu ăsta de se vrea rezonabil acum a fost atunci agent al Morții.
Cumva, nu doar în România, dar dramatic în România, momâile morții cred că istoria le-a dat dreptate. Nu, nu v-a dat dreptate!
Lumea a învins pandemia cu armele ştiinței, ale rațiunii, ale bunului simț.
Ciolacu a decis să se urce pe cadavre. Ar face şi ar zice orice ca să fie la putere.
Specialii au bruiat în România narativul rațiunii. Țara din UE unde coordonarea a fost cel mai militarizată, cea mai secretizată, are rata de vaccinare cea mai mică. Au pus securiştii Iohannis, Hellvig, Ciucă, Gheorghiță mâna să fie şefi. A ieşit prost. Securismul e incompatibil cu rațiunea, cu bunul simț. Cu eficiența. Țin minte cum era invitat colonelul Gheorghiță în guvern să ne zică ce si cum. Să ce? Îmi venea sa zbier: bă, cum adică, ăsta vine să ne anunțe ce a decis deja? Suntem guvernul României sau aplaudacii lui Gheorghiță?
L-au evacuat pe Vlad din guvern pentru că îndrăznea să aibă opinii, ca ministru al Sănătății. Să publice lista centrelor speciale, care nu ar fi trebuit să existe.
Singurul scandal care trebuie lămurit e modul în care armata, poliția şi serviciile secrete s-au vaccinat în centrele speciale. Este vital să lămurim asta, altfel rămâne că în cea mai mare criză din zilele noastre republica specialilor a învins republica românilor.
Acum, când pandemia a trecut, narativul rațiunii, al bunului simț este asaltat în România. Este anchetat. Se vrea alungarea din cetate.
Narativul morții s-a urcat pe mătura isteriei şi se crede pe cai mari. Cel mai iresponsabil premier din vremurile moderne, Ciolacu, bolboroseşte isteric despre rate ale morbidității record în România, folosind şi cifre false şi cuvântul greşit.
Securiştii au dispărut ca măgarii în ceață.
Well, gentlemen, when the shit hits the fan, some guys run and some guys stay.
Zice personajul colonelului din Parfum de femeie.
Şi nu cred că ne aşteptam ca securiştii noştri cei de toate zilele să stea când vine furtuna. Iohannis, Hellvig, Ciucă, Gheorghiță au crezut că cine se ocupă de vaccinare va fi erou salvator. Atunci s-au băgat în față. Acum se ascund ca şobolanii.
 
Aşa că rămâne pe ăia care au fost mereu de partea rațiunii să apere narativul normalității. Ăia acuzați cu nume şi prenume de istericul Ciolacu că au închis spitale. Ei nu erau la putere când s-au închis spitalele. Nu zic că era bine sau rău, zic că nu erau ei la butoane. Cine erau? Securiştii.
Dar nu te aştepți de la binefăcătorul doamnei Docuz să se bată cu securiştii, nu? Că doar a ajuns omul din bișnițar la Buzău, mare politician începând doctorat la SRI.
Securiştii au închis vaccinarea cu doar 42%. Foarte puțin. Partidele morții AUR – PSD s-au cocoțat pe cadavre. Securiştii au condus prost.
Şi totuşi. Totuşi.
 
Eu țin minte cum ne-am vaccinat.
 
Am stat cu sufletul la gură să prind loc pentru mama şi tata. Am prins pentru mama. Apoi s-a blocat platforma la tata. Nu mai erau locuri. Dădeam refresh.
Istericul Simion, iresponsabilul Ciolacu nu păreau victorioşi atunci. Părea că nu vom avea destule vaccinuri. Am dormit noaptea aia cu ideea că scapă doar mama. Am găsit a doua zi pentru tata loc liber în alt oraş.
Și nu, nu am avut instinctul să îi declar speciali, să îi bag la centre speciale. Eram ministru. Am stat pe platforma publică să le caut loc. Ciucă, Hellvig – toți epoleții au avut grija asta, ei și familiile lor să scape, să se bage în față, cum se băgau la magazinele speciale pe vremea lui Ceaușescu, când eram toți egali, dar ei mai egali. Specialii și familiile lor să scape ei. Asta e vomitiv și asta trebuie lămurit.
Şi totuşi, totuşi, în ciuda istericilor, în ciuda bărbaților verzi tradiționali dar iubitori de Miss Buzău pe contracte cu statul, în ciuda securiştilor care au spălat putina când e vorba de răspundere, în ciuda acestor flageluri publice, totuși, 8 milioane de români s-au vaccinat.
1 miliard de euro prejudiciu? România a plătit 500 de milioane cu totul pe vaccinuri. Cu totul. Cele mai multe au fost administrate. 3 sunt în brațul meu. 3 în al mamei. 3 în al tatei. Din alt oraş.
Astea sunt prejudicii? Suntem prejudicii?
Opt milioane de prejudicii.
Opt milioane de români au ignorat vocile morții.
Pandemia a trecut pentru că ei au fost normali la cap.
Ei sunt învingătorii.
Simion, Ciolacu, securiştii laşi – ăştia sunt scursori ale istoriei, care trec.
Opt milioane de români s-au vaccinat.
Ei sunt România bunul simț.
Cei care au făcut România ar fi mândri de noi”
 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *