Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleşa, a anunţat, luni, că se întoarce în PNL, el afirmând că acest gest nu este traseism politic, ci întoarce la originile sale politice. Pleşa a fost ales primar în 2020, din partea USR, conform news.ro.
Gabriel Pleşa, aflat la primul mandat de primar al municipiului Alba Iulia, a anunţat, luni, că se întoarce în PNL. El a fost ales în 2020 din partea USR.
”Când ai ocazia să te întorci la rădăcini, la matca în care te-ai format ca om politic, nu poate fi vorba de traseism, ci de o alegere înţeleaptă, cea de a reîntregi şi întări o echipă care, trecând peste orgolii şi asumându-şi erorile din trecut, poate performa mai bine ca oricare alta”, a arătat el, într-o postare pe Facebook.
El a explicat că, dincolo de opţiunea personală şi de ”firescul deciziei”, a contat mesajul venit din partea albaiulienilor.
”Alba Iulia este un municipiu de dreapta. Aşa a fost şi trebuie să fie în continuare, iar o majoritate puternică, consolidată în rândul Partidului Naţional Liberal, este garanţia unui ritm de dezvoltare edilitară mult mai alert. Dovedit, de altfel, la nivelul judeţului, de către domnul preşedinte Ion Dumitrel. Îmi doresc acelaşi lucru pentru Alba Iulia, aceeaşi susţinere, implicare şi viteză de implementare şi pentru toate proiectele de importanţă majoră pentru municipiul nostru”, a arătat el.
Pleşa a afirmat că a constatat, în cei trei ani de mandat, că lipsa ”susţinerii unei familii politice puternice” îngreunează activitatea de edil.
”«Unirea face puterea!» şi, vă spun cu toată sinceritatea, realitatea acestor 3 ani de mandat mi-a arătat că oricât de muncitor, bine pregătit şi bine intenţionat ar fi un edil, în lipsa susţinerii unei familii politice puternice, orice demers este infinit mai greu de dus la bun sfârşit. Energia irosită până mai ieri, pentru a destabiliza şi zădărnici eforturile administraţiei pe care o conduc, va fi, începând de astăzi, canalizată spre îndeplinirea obiectivelor actuale şi viitoare. Sunt convins că împreună cu preşedintele CJ Alba vom găsi cele mai bune soluţii pentru accelerarea dezvoltării municipiului Alba Iulia, pe toate planurile. Iar echipă înseamnă şi majoritate în consiliul local, unul care să facă administraţie, nu doar politică”, a subliniat el.
Pleşa a adăugat că a convenit această poziţie şi cu conducerea centrală a PNL.
”Îi mulţumesc cu această ocazie deputatului Florin Roman, cel care m-a sprijinit în luarea acestei decizii. Sunt conştient că această schimbare îmi va atrage şi antipatii, dar, din fericire, pe acelea le voi suporta doar eu, nu întreaga comunitate! Pentru ea, pentru oraş, pentru întreg municipiul, drumul meu continuă alături de PNL. Colegilor din USR, celor care au muncit alături de mine pentru Alba Iulia, care au dat dovadă de profesionalism şi care au pus mereu interesul comunităţii înaintea celui personal ori de partid, le mulţumesc! Nimic nu am realizat singur, nu fără aportul şi sprijinul lor, echipa din spatele echipei. Pentru calitatea lor umană garantez oricând şi ştiu că Alba Iulia îi va avea în continuare alături”, a conchis el.
Gabriel Pleşa a fost membru PNL şi viceprimar din partea acestui partid.