Adrian Oros va candida la șefia Consiliului Județean din partea ADU Cluj?

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

 

Mediul politic e „in fire” începând din 1 ianuarie. S-a intrat în an electoral și se fac negocieri, se pregătesc candidați, se coc alianțe. 

Alianța Dreapta Unită  (ADU) s-a forjat la București, unde se face politica ”mare” iar partidele de opoziție USR, Forța Dreptei și PMP (neparlamentar) au bătut palma într-o alianță de dreapta, ca alternativă la PSD și mai ales la PNL. Liberalii merg singuri pe liste în alegeri iar la Cluj au clamat prin vocea primarului Boc că există o strategie de centru-dreapta a PNL-UDMR, ilustrată prin cel mai mai mare buget din istoria orașului. Adică treaba merge bine pe municipiu.

Nu știm ce va face ADU, dacă va avea la primărie candidat sau se va merge pe candidat al fiecărui partid, dar șansele ca Boc să piardă primăria sunt nule. Pierde doar dacă nu va candida, dar asta nu se știe încă iar pe Cluj-Napoca ultimul sondaj (și singurul n.r.) apărut în presă arăta o supremație totală a lui Boc. La fel domină și Tișe pe județ.

Siteul apuseni.info avansează un nume surpriză la președinția Consiliului Județean, actualul senator Adrian Oros, fost liberal, din facțiunea vechiului PNL, cel care a absorbit PDL dar la Cluj a fost complet canibalizat de PDL. 

Așadar Oros, fidel fostului premier Ludovic Orban, a plecat din PNL și s-a înscris în Forța Dreptei. apuseni.info scrie că Oros ar putea să candideze din partea ADU la șefia județului dar asta încurcă socotelile USR-ului, care însă nu are candidat anunțat dar are persoane care și-ar dori mult să candideze , un exemplu e consilierul județean Adela Dehenes.

Deocamdată nu există decât piste și discuții iar până la toamnă multe se vor întâmpla. Cert e că Oros are un nume, a fost și ministru, are experiență politică dar e de văzut dacă ADU va funcționa pe Cluj.

SONDAJ CURS. Ce scor ar obține noua Alianță Dreapta Unită?

Cluj24.ro: Sondaj comandat de PNL Cluj. Boc și Tișe conduc detașat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *