Ministerul Energiei: Două apeluri de proiecte în valoare de peste 800.000.000 euro urmează să fie lansate

Politica nationala

Ministerul Energiei anunţă joi continuarea demersului strategic pentru stimularea investiţiilor în energie verde, adresându-se, complementar, mediului privat, prin două apeluri de proiecte în valoare de peste 800.000.000 euro ce urmează să fie lansate şi care cuprind noi oportunităţi de finanţare pentru producerea de energie electrică din fonduri nerambursabile.

Sprijinul financiar va fi acordat sub formă de grant, în limita valorii ajutorului de stat de 20 milioane euro per beneficiar.

Ministerul Energiei anunţă că, după finalizarea apelului destinat autorităţilor locale, Ministerul Energiei continuă demersul strategic pentru stimularea investiţiilor în energie verde, adresându-se, complementar, mediului privat, prin lansarea a două apeluri de proiecte competitive, cu finanţare din Fondul pentru modernizare.

”Nu puţini au pus sub semnul întrebării capacitatea Ministerului Energiei de a pune la treabă cele 16 miliarde de euro din Fondul pentru Modernizare. Iată că, în doar câteva luni, am lansat în decembrie 2023 apelul pentru instituţii publice, pentru acoperirea consumului de energie electrică din surse regenerabile. Aceste proiecte sunt în plin proces de evaluare. În luna martie, vom lansa şi aceste două apeluri, cu un sprijin de peste 800 de milioane de euro: sprijin pentru producţie şi autoconsum din producţia de energie solară, eoliană şi hidro. Toate aceste investiţii înseamnă locuri de muncă, competitivitate pentru mediul privat românesc şi facturi mai mici la energie pentru toţi românii, pe termen lung. Vom continua acest efort în ritm susţinut, pentru că mi-am asumat de începutul mandatului accelerarea tuturor programelor de investiţii şi transformarea României într-un hub energetic pentru întreaga regiune. În perioada următoare, aşteptăm din partea potenţialilor beneficiari orice sugestii de îmbunătăţire a ghidurilor de finanţare, pentru a putea lansa în luna martie o nouă competiţie de succes pentru România”, transmite Sebastian Burduja, ministrul energiei.

Potrivit ministerului, bugetul total alocat celor două apeluri de proiecte este de 815.000.000 euro, sprijinul financiar fiind acordat sub formă de grant, în limita valorii ajutorului de stat de 20 milioane euro per beneficiar.

”Ajutorul de stat vizează capacităţile noi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile şi este acordat investiţiilor destinate producţiei de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană, solară sau hidro. Unul dintre dintre cele două apeluri încurajează, în mod particular, producţia de energie verde pentru autoconsum de minim 70% din energia produsă. Astfel, în data de 18 ianuarie 2024, vor fi lansate în consultare publică cele două ghiduri ale solicitantului. După primirea, analizarea şi, după caz, integrarea propunerilor din piaţă, ghidurile consolidate vor fi publicate în a doua jumătate a lunii februarie, intenţia fiind ca, la 1 martie să fie lansate cele două apeluri de proiecte, care vor fi deschise pentru o perioadă de 90 zile.

Perioada de implementare a proiectelor selectate este de 3 ani de la semnarea contractului de finantare, dar nu mai tarziu de 31.12.2029”, arată instituţia.

Întrucât apelurile de proiecte sunt competitive, criteriul de selecţie va fi preţul în EURO/MW.

Beneficiarii eligibili sunt microîntreprinderile, întreprinderile mici sau mijlocii (inclusiv întreprinderi nou înfiinţate), cât şi întreprinderile mari, care au înscrise în actul constitutiv activităţi privind producerea şi comercializarea de energie electrică, corespunzătoare diviziunii 35: Pentru apelul de proiecte pentru sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum, defalcarea bugetului alocat pe tipuri de tehnologie este:

-Pentru energie eoliană: 30.000.000 euro, valoarea maximă a ajutorului de stat fiind de 700.000/MW instalat

-Pentru energie hidro: 25.000.000 euro, valoarea maximă a ajutorului de stat fiind de 1.805.000 Euro/MW instalat

-Pentru energie solară (sub 1 MW inclusiv): 170.000.000 euro, valoarea maximă a ajutorului de stat fiind de 1.000.000 Euro/MW instalat

-Pentru energie solară (peste 1 MW inclusiv): 190.000.000 euro, valoarea maximă a ajutorului de stat fiind de 500.000 Euro/MW instalat

Pentru cel de-al doilea apel, cel dedicat sprijinirii investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile, distribuţia alocării financiare este: -Pentru energie eoliană: 100.000.000 euro, valoarea maximă a ajutorului de stat fiind de 700.000 Euro/MW instalat

-Pentru energie hidro: 100.000.000 euro, valoarea maximă a ajutorului de stat fiind de 1.805.000 Euro/MW instalat

-Pentru energie solară: 200.000.000 euro, valoarea maximă a ajutorului de stat fiind de 500.000 Euro/MW instalat

Ministerul precizează că cererile de finanţare se vor depune prin platforma electronică dedicată Fondului pentru modernizare, MySMIS 2021 ce poate fi accesată la adresa https://mysmis2021.gov.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *