Alianţa Dreapta Unită propune un program cu 12 priorităţi, pentru europarlamentare

Politica nationala Slider

Alianţa Dreapta Unită, formată din USR, PMP şi Forţa Dreptei, şi-a anunţat duminică programul electoral pentru alegerile europarlamentare, care include 12 priorităţi.

Dintre acestea, pe primul loc se află susţinerea aderării României la Schengen, menţionându-se că Guvernarea PSD-PNL „a obţinut un eşec” din acest punct de vedere şi că România nu va fi cu adevărat parte a zonei Schengen decât atunci când va intra şi cu frontierele terestre.

„Vom întreţine contacte cu preşedinţiile Consiliului UE, dar şi cu partidele şi liderii guvernamentali din ţările care se opun aderării României la Schengen. Vom comunica direct cu cetăţenii ţărilor respective despre drepturile României şi avantajele comune ale apartenenţei României la Schengen. Vom promova insistent şi regulat pe toate canalele disponibile, şedinţe de plen, vizite oficiale, conferinţe, presă europeană, rapoarte reale ce arată atât situaţia la zi, cât şi efectele neapartenenţei României la zona Schengen”, prevede programul electoral.

Printre priorităţile Dreptei Unite se află un „trai european” pentru români, care implică stabilitate economică prin trecerea la Euro, prosperitate prin industrializare, comerţ şi inovare, continuarea reformei statului şi a luptei anticorupţie, democraţie, drepturi fundamentale şi stat de drept – apărarea Uniuni „împotriva derapajelor iliberale” „chiar din România”, Sănătate şi Educaţie pentru români la standarde europene. Programul mai cuprinde, la acest capitol, fonduri UE pentru modernizarea României, cheltuite „mai eficient şi cu impact mai mare”, agricultură şi clasa de mijloc din rural – finanţare pentru fermele de familie la nivel european, unirea cu Moldova în Uniunea Europeană, asumarea rolului de „ţară mare” prin contribuţia României la reforma UE, apărarea drepturilor românilor lucrători în Europa la venituri şi pensii decente. Programul alianţei mai vizează o Europă prosperă cu un mediu curat, precum şi armate europene „mai bine integrate în NATO şi mai bine pregătite”, care să răspundă împreună provocărilor.

Cristian Ghinea, şeful departamentului de politici publice al USR, a prezentat programul electoral în cadrul unui eveniment organizat, duminică, de către cele trei partide. Fostul ministrul al Investiţiilor şi Proiectelor Europene a acuzat PSD că „îndepărtează” România de adoptarea monedei unice europene, în condiţiile în care ţara noastră „nu mai îndeplineşte niciun criteriu în vederea aderării la zona euro. El a menţionat că deficitul bugetar este acoperit prin inflaţie, dar că acest lucru reprezintă „un jaf”. Ghinea a mai susţinut că PSD este „un Robin Hood pe invers”, deoarece „ia bani de la toţi, ca să dea la speciali”.

„Moneda unică – euro, pentru români, ar însemna inflaţie mai mică, credite mai ieftine. Se pot apăsa butoane de la Bruxelles dar este multă muncă şi aici, acasă, pentru euro. Nu se poate adopta euro fără a implementa chibzuinţă bugetară în guvernarea de la Bucureşti”, a susţinut Ghinea.

Potrivit acestuia, exista şansa unei „noi industrializări a României”, în condiţiile în care PNRR prevede inclusiv dezvoltarea industriei de hidrogen sau participarea ţării noastre la clusterul european pentru microcipuri.

„S-au străduit să nu implementeze aceste proiecte din PNRR. Pentru că, nu ştiu, microcipurile nu dau şpaga, probabil. Cert este că merge foarte prost. Riscăm să ratăm o nouă etapă de industrializare europeană care pentru România ar fi foarte bună. Dar eu cred că putem să facem asta. Gândiţi-vă doar că suntem un motor industrial al Europei, fără plan cincinal, fără politici complicate, fără intervenţii socialiste. Pur şi simplu, prin capitalism, prin libertate, prin muncă. Asta am putut să facem până acum şi, dacă nu suntem conduşi de guverne inteligente, vom rata viitoarele industrii”, a avertizat el.

Ghinea a mai spus că Alianţa Dreapta Unită vrea „mai multă Europă în spitale” şi în şcoli. Din acest motiv, programul prevede măsuri pentru atingerea standardelor europene în sănătate şi educaţie. Unul dintre obiective este ca fiecare copil să cunoască o limbă străină la terminarea ciclului primar de învăţământ.

„În agricultură vrem un focus pe clasa de mijloc, pe ferma de familie. Vedeţi zilele acestea cum protestează oamenii în stradă. În esenţă au dreptate. Când au făcut acel PNRR, cum i-am spus noi, PSD a primit nişte observaţii de la Comisia Europeană. În esenţă, Comisia Europeană spunea României: ‘Oameni buni, boierii dumneavoastră, daţi şi ălora mici ceva! Nu daţi numai la fermele de mii de hectare.’ Pentru că asta au făcut. Familia Stănescu care a luat în locaţie de gestiune Ministerul Agriculturii s-a gândit doar la fermele foarte mari”, a afirmat el.

Ghinea a subliniat importanţa unei Europe „capabilă să se apere”, menţionând că este nevoie de „cooperare militară mai multă, mai aprofundată” în cadrul NATO.

„Cu două săptămâni înainte de invadeze Ucraina, Putin a cerut oficial americanilor să se care din Europa de est. Asta a fost cerinţa oficială a Kremlinului, ca NATO să se retragă din toate ţările foste comuniste. Şi din România. Asta a cerut imperiul. Dacă nu rezistau ucrainenii militar, astăzi poate nu aveam pace în România. Şi noi suntem în cea mai bună poziţie. Noi ne opunem lui Putin din convingere. Convingere în democraţie, în libertate, în capitalism, dintr-un patriotism adevărat”, a transmis liderul USR.

El a mai spus că trebuie protejate drepturile românilor care lucrează în străinătate, subliniind că trebuie unificată legislaţia europeană, în aşa fel încât cei care au muncit în UE să poate să îşi primească pensia la timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *