Preşedintele partidului Alternativa Dreaptă, clujeanca Adela Mîrza, candidat la europarlamentare

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Partidul Alternativa Dreaptă şi-a anunţat, sâmbătă, candidaţii pentru alegerile europarlamentare, preşedintele formaţiunii, clujeanca Adela Mîrza, numărându-se printre aceştia, conform unui comunicat remis redacției.

Ea a precizat că a fost deschisă competiţia internă pentru alegerile europarlamentare. „Oricine se poate înscrie. Nu sunt stabilite locurile pe listă de la început. Competiţia este deschisă”, a spus Mîrza.

Preşedintele formaţiunii a subliniat că Uniunea Europeană este „mult mai avantajoasă pentru români decât orice altă reuniune eurasiatică în care democraţia îi încurcă teribil pe lideri şi pe dictatori”.

„Vom avea grijă de România şi de interesele noastre, căci oamenii pe care îi trimitem acolo sunt deja respectaţi în Europa, fiind purtători ai unor valori care au trecut testul timpului, care ne reprezintă ca neam, ţară, cultură, istorie în marea familie europeană. Europa datorează multe României, dacă ar fi să menţionăm doar resursa umană şi inteligenţa exportată şi e timpul să-i reamintim că suntem parteneri egali şi loiali, dar că România îşi va apăra ce-i aparţine, când acest lucru este ameninţat. Cu siguranţă, Alternativa Dreaptă şi Liga pentru Deşteptarea României vor face asta negreşit”, a spus Mîrza, sâmbătă, într-o reuniune desfăşurată în sala Amfiteatru a Institutului Naţional de Statistică.

În cadrul reuniunii, a fost prezentat şi candidatul partidului Alternativa Dreaptă pentru Primăria Sectorului 1, Mircea-Florin Andrei.

Adela Mîrza a apreciat că, dacă vrei să candidezi la Primăria Sectorului 1, „îţi trebuie curaj, aşa, la graniţă cu nebunia”.

„Primul care a avut curajul să se arunce în această frumoasă nebunie este secretarul general al partidului, colegul şi prietenul nostru, Mircea-Florin Andrei. Toată lumea îi ştie cariera de politician, de magistrat. (…) Dacă cineva poate schimba faţa Sectorului 1 Bucureşti, Mircea Andrei este acel om”, a transmis Mîrza.

Lansarea candidatilor o puteti urmări AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *