Liderii Alianței Dreapta Unită la Cluj. Tomac, PMP: ”PSD și PNL cartelizează România exact ca mafia drogurilor”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Liderii naționali Alianței Dreapta Unită (ADU), o alianță electorală între USR, PMP și Forța Dreptei au venit la Cluj-Napoca pentru a participa la lansarea candidaților la locale. Aceștia au susținut o conferință de presă la sediul USR la care au participat și candidatul la Primăria Cluj-Napoca, Viorel Băltărețu și la Consiliul Județean, Adrian Oros.

Declarații:

Cătălin Drulă, (foto) președinte USR: ”Mă bucur să fiu la Cluj-Napoca. Încep cu o întrebare, dacă ați văzut Centura Metropolitană și Metroul Clujului? Că noi, USR,  am lăsat bani în programe în 2021 pentru asta, dar vedem că lucrurile stau foarte rău, șantierele nu sunt pornite. Vedem nevoia de schimbare, vedem această stângadreapta unită care a capturat statul, județul. Mă bucur să fiu azi alături de candidații de la Cluj. Boc nu mai poate, nu știe să facă administrație publică modernă, ne-am săturat în România de acest edili învechiți care fac străduțe înguste și PR dar când să facă direcții strategice nu știu să facă. PSD a adus cea mai mare inflație din UE, deficit imens, pentru a acoperi clientela de partid. De aceea trebuie să vină dreapta la putere, să stopeze practica asta”.

Eugen Tomac, președinte PMP: ”În sfârșit s-au separat apele. Pe 9 iunie mergem la alegeri, alegeri organizate cu călcarea în picioare a legilor, PSD și PNL care fac ce știu să facă, au vrut să ne bareze înregistrarea ADU. Ei încearcă prin toate mijloacele să ne racoleze aleșii locali dar nu au reuști. Ne vom opune la pesedizarea României, o înțelegere de tip mafiot, își împart țara așa cum cartelurile își împart țara pentru a vinde droguri. Ei se tem de Dreapta Unită, atât de tare încât au pus PNL pe listele PSD. Românii trebuie să știe că pe 9 iunie PSD va avea o anexă, PNL.  Iar un vot pentru AUR e un vot pentru Putin. Alternativa e Dreapta Unită”.

Întrebat de reporterul Clujul Politic cine este președintele PMP Cluj, Tomac a spus că este secretarul general al PMP, Simionca.

Ludovic Orban, președinte Forța Dreptei: ”Pentru noi Clujul e foarte foarte important, nu datorită lui Tișe și Boc ci datorită cetățenilor. Suntem aici ca să oferim o alternativă credibilă, onestă, serioasă, cinstită, la blatul dintre Boc-Tișe și PSD, un blat de 20 de ani. Cu Boc Clujul bate pasul pe loc. Ajunge tot ceea ce s-a petrecut în acești ani, daca facem o analiză serioasă nu s-a facut nimic, nici un proiect mare, centura metropolitană, metrou și spitalul de urgență, fluturate de Boc și ciracii lui. La Cluj-Napoca sunt mulți oameni cu gândire liberală, dar Boc nu este PNL ci este FSN, de acolo își trage seva. E o marionetă a consultanților lui politici. E nevoie de un inginer primar la Cluj,  care  înțelege un proiect și știe să-l implementeze. Clujul are nevoie de viziune care să ducă orașul la alt nivel!”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *