1. În zilele de 7 și 8 octombrie au avut loc atacurile teroriste Hamas din sudul Israelului. Legat de acestea (deși o parte a opiniei publice pare că ar dori să le facă uitate) orice om cu mințile la el a aflat destule, deci nu voi detalia. Voi adăuga doar niște considerații total amorale și tinând strict de domeniul apărării și al securității – deci rog a fi citite ca atare: Dincolo de faptul că serviciile de contrainformații și structurile de securitate și apărare israeliene au fost prinse pe picior greșit, atacurile au fost puse la cale de niște adevarate genii tactice (tind să fiu pe deplin convins că aceste minți au aparținut 100% Hamas)*, care le-au intreprins cu o remarcabilă adecvare la contextul de securitate existent și la complexitatea lui, și folosind combinat i) informații extrem/șocant de detaliate despre partea adversă, ii) o planificare extrem de meticuloasă (testată prin repetiții/manevre) și iii) o economie surprinzătoare de mijloace (poate voi detalia). Pe 7 și 8 octombrie Israelul primeste a doua cea mai puternică lovitură din existența sa statală, la fel de puternică, estimez, cu cea administrată de declanșarea Războiului de Yom Kippur de către Egipt și Siria (1973).
2. Pe 16 februarie 2024, Alxei Navalnîi, relativ recent mutat în Colonia penitenciară 3 (situată în Siberia, supranumită „Lupul Polar”, și având tristul renume că deținuții aflați acolo ar fi suprimați prin expunere la condiții extreme/frig) moare în detenție în condiții suspecte. Cel mai probabil, deși avea de executat câteva sentințe considerate ca fiind politice (cea mai lungă de 19 ani, dacă acestea nu s-ar fi cumulat – astfel fiind predictibilă rămânera lui posibilă în închisoare până în 2042 – când care Vladimir Putin ar împlini 90 de ani), el a fost SUPRIMAT (”just in case”, deși cu aceste condamnări NU mai constituia un pericol direct) de regimul totalitar din Rusia.
Rămas (și fiind perceput ca) cel mai important lider al opoziției (prea puțin închegate) din Rusia, după uciderea prin împușcare a lui Boris Nemțov (2015), Navalnîi A ALES SĂ REVINĂ în Rusia, în februarie 2021, după încercarea nereușită de a fi eliminat prin otrăvirea cu subztanța Noviciok din vara prcededentă. Salvat de medicii din Germania, de la Spitalul universitar Charité (Berlin), după refacere opozantul lui Putin a ales să se întoarcă în țara lui. Fiind aproape sigur că va fi aruncat abuziv în închisoare și, probabil, așteptându-se la noi încercări de suprimare – deși e posibil să nu fi anticipat CUMULAREA celor două tipuri de acțiuni, nici rapiditatea punerii în practică a celei din urmă.
Alexei Navalnîi, așa cum scriam pe Ziare.com (https://ziare.com/…/moartea-unui-om-politic-pomenirea… – material în trei părți), e un contemporan pe care mă tem că noi toți nu-l prea merităm. Din punctul meu de vedere, data de 16 februarie 2024 marchează o bornă dublă în evoluția sistemului politic actual din Rusia:
– acesta a trecut, de la un totalitarism/neo-totalitarism mai degrabă sui-generis, la un REGIM TOTALITAR/NEO-TOTALITAR MATUR (detalii găsiți în parte a treia a materialului de mai sus); dominația lui Putin asupra Rusiei a ajuns la maturitate
– prin asasinatul din 16 februarie, abjecția morală a regimului lui Putin o egalează pe cea a stalinsmului; mai diferă (deocamdată) doar cantitatea/numărul victimelor
3. Din luna octombrie 2023 în Gaza se desfășoară o TRAGEDIE UMANITARĂ. Opinia publică înternațională a început să critce evoluțiile din teren, cu pierderi mari de vieți ale civililor (mai ales femei și copii). A început să se solicite tot mai vocal (aparent doar Israelului) un război scurt și curat. O parte dintre cei (activi politic) care traiesc în ce se numea odată „Lumea I” (euro-atlanticii, australienii, neozeelandezii – dar nu numai ei) au avut privilegiul să poată să UITE că războaie scurte și curate NU EXISTĂ (din păcate, din mare păcate), decât cel mult ca excepție de la regulă.
Treptat, criticile la adresa Israelului au escaladat. De la chestionarea dreptului său la apărare s-a ajuns către punerea sub semnul întrebării a dreptului de a ființa ca stat. Din RELAȚIA DE CAUZALITATE (în mod evident existentă) dintre POLITICILE CRITICABILE/GREȘITE din punct de vedere al relațiilor cu autoritățile palestiniene (și privind drepturile palestinienilor în general – fie ei din fostele „Teritorii Ocupate” fie din alte zone ale Israelului), NU NUMAI ale actualului cabinet cu componență de extremă-dreapta, (prezitat de Beniamin Netanyahu), CI ȘI ale unor guvernări trecute aflate sub autoritatea unor Netaniahu sau Ariel Sharon ȘI ACTUALUL CONFLICT au tins să fie complet excluse, de către o parte a opiniei publice, HAMSUL și ATACURILE DE DIN 7-8 OCTOMBRIE 2023. S-a generalizat folosirea, pentru catastrofa umanitară în desfăsurare, a termenului de genocid – termen juridic extrem de specific – deși, deocamdată, ONU A RESPINS, cu CVASINUNAMINIATE DE VOTURI, o plângere în acest sens făcută de Africa de Sud la adresa statului Israel.
Cu câteva zile în urmă, ONU a „revizuit”, fără niciun fel de explicații clare sau convingătoare, numărul raportat de victime din Gaza, pe care se baza aproape în totalitate narativul „genocidului” care are loc în acest teritoriu. Mai exact, din totalul de victime, numărul de civili (copii și femei) care fususe VECHCULAT NECRITIC, inclusiv de către ONU, S-A ÎNJUMĂTĂȚIT. Sau, cu alte cuvinte, PROPORȚIA COMBANANȚILOR HAMAS, din totalul de victime, a crescut spectaculos (aproape dublată). Deși tragedia umanitară râmâne, noile date schimbă semnificativ datele problemei. Merită ascultată prezentarea acestui episod (mai jos) și de asemenea, CU ATENȚIE, comentariile unui cunoscut profesor de statistică de la Universitatea din Pennsylvania. Care ne explică, printre altele – relativ simplu, la CBS Canada, nu la vreo televiziune din Israel – de ce aceste date arătau suspect de la bun început: https://www.youtube.com/watch?v=WRf6PISeMc8
CONCLUZII POSIBILE – și provizorii – de formulat, la acest punct 2?
Mai întâi, că pomenita „Lume a-ntâia” (!) și-a permis (din păcate, din fericire?), pe lângă luxul de a uita CÂT DE SÂNGEROS ȘI DEZUMANIZANT ESTE, prin definiție, ORICE RĂZBOI (de aceea cei care îl declanșează – mai ales ca agresori -își asumă o responsabilitate aproape incomensurabilă), SĂ MAI UITE ÎNCĂ CÂTEVA LUCRURI:
a) Că UN REGIM POLITIC AUTORITAR DUR, CU ACCENTE TIRANICE, instituit printr-o lovitură de forță militară dată împotriva rivalilor politici (palestinieni și ei, mai exact OEP/Fatah), și constituit de o ORGANIZAȚIE TERORISTĂ, precum cel din Gaza # O DEMOCRAȚIE (precum cele în care mare parte din protestatarii pro-Palestina – ducând uneori protestele până la o coloratură aproape evident pro-Hamas – trăiesc).
→ Consecință: NU EXISTĂ NIMIC care să facă ca numerele victimelor raportate de așa-zisul „Minister al Sănătății” (al Hamas – parte din conflict și DIRECT INTERESATĂ în manipularea legată de acesta) din Gaza să fi fost/să fie LUATE DE BUNE BY DEFALUT, FĂRĂ VERIFICARE. Așa cum s-a procedat.
b) Că PRESA NU ESTE PESTE TOT LIBERĂ, chiar dacă a devenit globală. Protestatarii radicali pro-Palestina/pro-Hamas (ATENȚIE, nu sugerez că cele două categorii se confundă!), care tind să fie critici la adresa multor instituții media din propriile democrații (numite „presă mainstream”) au uitat în mod miraculos de existența, în aceeași lume globală, a unor Russia Today sau CCTV (China Central Television). Care au și ele speakeri, corespondenți, redactori care cunosc și vorbesc engleza la fel de bine (chiar cu distincție) ca cei de la CNN sau CBS ori NBC. Sau – și aici trebuie pus un punct pe i – de la AL-JAZEERA.
→ Consecință: dacă vrei să te informezi obiectiv, legat de un eveniment (în cazul nostru un război) NU O FACI LUÂND LUMINĂ (precum mare parte din protestatarii pro-Palestina/pro-Hamas) dintr-o sursă mult prea implicată (și de asemenea, implicată într-un mod netransparent) în acel eveniment contestat. Televiziunea Al-Jazeera, pentru cei care NU S-AU DERANJAT SĂ SE INFORMEZE (deși datele sunt publice, accesibile și aflate la un click distanță) este CONTROLATĂ și FINANȚATĂ PREPONDERENT de Qatar. Mic stat foarte bogat din Orientul Mijlociu/Golful Persic, emirat feudal, unul din statele cu cea mai proastă istorie a respectării drepturilor omului de toate categoriile din regiune (regiune care oricum NU strălucește la acest capitol), DAR – mai important în „speță” (aceasta cu toate acentele pro-occidentale/pro-NATO ale politicii externe ale emiratului) – principalul finanțator al Hamas (chiar înaintea Iranului) și locul unde traiesc (se ascund) principalii lideri ai acestuia. Inclusiv căpetenia acestuia, celebrul/infamul (cum doriți) Ismail Hanieh.
c) Subiectivismul/partizanatul anti-Israel (măcar de-ar fi pro-Palestina ar fi bine) al ONU trebuia să fi făcut, demult (sau cel puțin urmând evenimentelor din 7-8 octombrie) obiectul unei analize serioase. Desigur, singura problemă care ar rămâne ar fi: CINE ar s-ar califica să facă aceastp analiză?
Vorbeam de un partizanat aproape evident – să argumentez:
– evenimentele (masacrele, pogromul) din 7-8 octombrie 2023, comise de Hamas în sudul Israelului, n-au fost condamnate nici pănă azi de către ONU printr-o rezoluție
– numeroasele apeluri la încetarea focului, dintre cele emise de ONU înainte de retragerea/încercuirea forțelor Hamas în Rafah, AU FOST LANSATE EXCLUSIV la adresa Israelului. Deși în TOATĂ acea perioadă Hamas continua să atace Israelul (așezările civile) cu rachete cu rază scurtă, medie și lungă de acțiune
– ecourile scandalului legat de angajații ONU din cadrul Agenția Națiunilor Unite pentru Ajutorare și Lucrări (UNRWA) din Gaza, care au participat manu militari la atacurile din 7 octombrie (!) – 12 dintre ei fiind presupus indentifcați – au cam fost înnăbușite; deși după scandal (și din cauza acestuia), Agenția a rămas aproape fără finanțare (fapt care a accentuat în plus suferințele civililor din Gaza), deși ONU (inclusiv prin vocea lui A. Guterres) a promis anchete peste anchete, deși de la declanșarea scandalului au trecut peste trei luni și jumătate
– atenția acordată de ONU OSTATICILOR CIVILI luați de Hamas (răpiți ÎN MOD DELIBERAT/ANUME pentru că erau civili – israelieni sau cetățeni ai altor state – cu scopul a fi folosiți ca monedă de schimb) a devenit, odată cu trecerea timpului, aproape exclusiv formală/declativă; mai discută cineva de la ONU, astăzi, despre soarta lor?
→ Consecință: bancul cam trist pe care mi-l spunea un prieten evreu ( o da, am și prieteni evrei! – și prieteni turci, și prieteni arabi, desigur musulmani) legat de „echipa de fotbal a ONU”** conține, din păcate, un grăunte de adevăr… Desigur, într-un registru mult mai serios & adecvat, legat ceea ce putem numi o sub-performanță a ONU (strict în acest caz, numita organizație are, din păcate, multiple deficiențe) s-ar putea discuta mult. CEL PUȚIN unele din cauze pot fi identificate (printre ele, existența componenților totalitari/neo-totalitari permanenți ai Consiliului de Securitate – desigur, alături de structura și funcțiile Consiliului). Dar (și) despre asta, poate, mai vorbim într-un alt material.
4. În seara zilei de ieri (15 mai), după ora 18, asupra premierului Slovaciei, Robert Fico (politician naționalist/suveranist, pro-rus și considerat al doilea pion al lui Putin din UE, după Viktor Orbán) a avut loc o tentativă de asasinat. Atacatorul, pe nume Juraj Cintula – autor a trei volume de poezie și al unui roman, membru al Asociației Scriitorilor Slovaci (!!!) – a fost reținut. Rănit de trei gloanțe de pistol, Fico a fost transportat de urgență la spital și supus unei intervenții chirurgicale care a durat peste trei ore. Starea sa, potrivit ultimelor informații, rămâne critică.
Avem de-a face cu prima încercare de asasinat politic care are loc, în Europa centrală și de est (mai la vest de Rusia și Belarus) după mulți, chiar foarte mulți ani.
………………………………………………………………………………………………………………………..
Asemenea lucruri nu SE ÎNTÂMPLĂ, pur și simplu. Nici acum, nici oricând, vreodată, în trecutul istoric.
Între altele, lumea actuală a ajuns într-o stare de aproape-degringoladă și polarizare ideologică. Extremei drepte, reactivate de ceva vreme, îi corespunde (fără a fi cu nimic mai breaz, deși – sau tocmai pentru că e infiltrat și în ”mainstream”, și în ISAs, ba chiar în RSA – a se vedea Ernesto Laclau, pentru cei mai curioși) un reviriment al extremei stângi (iar folosirea termenului „extremă” nu a absolut deloc improprie). Distanțele ideologice se măresc, tempratura ideologică crește, agresivitatea și ura se amplifică. Trăim, cu certitudine, vremuri tulburi.
Dar acum e deja noapte târziu. Mai mult despre asta – TOT aici, în aceeași postare, zille următoare.
– va urma –
_____________________________
* Despre cine se află/s-ar putea afla în spatele Hamas, în atacurile din 7-8 octombrie, doresc să fac o singură reflecție:
– ÎNTREBARE: Cine a profitat de pe urma acestor atacuri? Israelul (unde e imaginea acestuia acum?), palestinienii (catastrofă umanitară de proporții tragice), Hamasul (aproape distrus ca organizație), Netanyahu (aflat clar la final de carieră), Iranul (dacă da, CU CE ANUME?), Qatarul (care și-a pierdut pionii din Israel), SUA (aflată sub presiuni externe și interne fără precedent) în afară de unii lideri de top ai Hamas, DACĂ (cât?) vor supraviețui?
– RĂSPUNS (evident cred): EXCLUSIV Rusia. QED, aș tinde să spun.
Accept contraziceri, dar vă rog să fie LA SUBIECT. Fiți buni și nu-mi cereți PROBE, eu NU am pomenit de așa ceva, ci de beneficii/profit. Legat de probe putem discuta eventual peste niște zeci de ani.
** Bancul era cam așa: ONU își face reprezentativă de fotbal (că tot s-a jucat la noi finala Cupei – bravo Corvinul, bun meci!). Se aleg jucătorii, e desemnat un antrenor. La primul antrenament, fotbaliștii, plini de entuziastm dar preocupați, îl întreabă pe selecționer:
– Totuși, noi suntem echipa ONU, a Organizație Națiunilor Unite. Cu cine o să jucâm?
– Păi… cu echipe naționale.
– Și cum, domnule antrenor, o să fie OK ca noi, fotbaliști ONU, să batem vreun echipa vreunui stat membru? Nu iese un scandal internațional din asta?
– Da… ziceți voi ceva… nu știu cum să facem…
– Iar dacă n-avem voie să batem pe nimeni, ca ce chestie să mai jucăm?
(antrenorul cade pe gânduri, evident încurcat; apoi se luminează brusc la față)
– A, am rezolvat-o, băieți (fete, nonbinari?)! Putem juca oricând cu Israelul și să-i batem. Nu se supără nimeni, și în plus e toată lumea obișnuită cu asta!
Cam așa…
Text de Horia Lupu, doctor în științe politice, UBB
