Asistăm la o multitudine de păreri și idei despre ce e bun sau rău în societatea românească, despre ce trebuie să păstrăm sau să reformăm. Dincolo de finețuri și filosofii, una dintre nevoile elementare, de bază a oricărui om este locuința. Orice om are nevoie să locuiască undeva. Acest undeva înseamnă o casă, o locuință adaptată nevoilor la preț corect raportat la câștiguri.
În continuare mă voi raporta la datele statistice oficiale, prezentate de Institutul Național de Statistică. Deși aceste date privitoare la emigrație sunt parțial incomplete și subevaluate, ele arată o tendință clară – o piață imobiliară dezechilibrată datorită ofertei de locuințe artificial scăzută, sub cerere, rezultând un preț de speculă, transmite deputatul AUR de Cluj, Alin Ilie Coleșa.
Evoluția cererii – numărul populației rezidente și a migrației
După 1990 în România nu existau suficiente locuințe, în special pentru cei tineri. A existat însă o cerere în continuă creștere datorată numărului de oameni maturi proveniți din copiii născuți înainte de revoluție sau chiar după 1990. În ciuda migrației foarte mari numărul de persoane mature, sub 50 de ani, a rămas la valori mari.
Evoluția ofertei – a numărului de locuințe construite
Din păcate nevoile de locuire decentă au reprezentat un magnet, o oportunitate de îmbogățire pentru speculați. Acești oportuniști sunt într-o mare parte chiar reprezentanți ai vechii clase politice. Aceștia au manipulat oferta de locuințe prin restricționarea bunei părți a celor care doreau să construiască. În felul acesta oferta de locuințe a fost mai mică decât cererea, în special în marile orașe.
Această ofertă a fost construită în special din fonduri private.
În timp ce locuințele construite din fonduri publice au scăzut dramatic ajungând la un nivel simbolic, de aproximativ 1% din necesar.
Evoluția prețului la locuințe
În condițiile unei piețe dezechilibrate, în care cererea a fost mai mare decât oferte, în special în marile orașe, prețul la locuințe și chirii a fost ținut în mod artificial la cote foarte înalte, în continuă creștere. Aceste prețuri foarte mare au fost și sunt total disproporționate raportat la veniturile și puterea de cumpărare ale oamenilor.
De exemplu evoluția prețului apartamentelor cu două camere din marile orașe, în Cluj-Napoca, de exemplu, a crescut de la echivalentul a 7.000 de euro în 1998, la mult peste 150.000 de euro, chiar aproape de 200.000 de euro, în funcție de poziție, suprafețe și finisaje. Astfel prețul apartamentelor a crescut de peste 20 de ori în ultimii 25 de ani.
În aceste condiții milioane de oameni au fost nevoiți să plece din țară, iar alte milioane să cumpere locuințe la prețuri supraevaluate, cu dobânzi înrobitoare.
Toate aceste motive erau foarte importante pentru a justifica implicarea statului în piața imobiliară pentru a reechilibra piața și a reda oamenilor posibilitatea de a avea locuințe la prețuri corecte. Acest lucru a fost însă doar mimat prin ANL – Agenția Națională pentru Locuințe. Aceasta a avut doar un efect simbolic, asigurând între 0,5% și 1% din necesarul de locuințe.
Alianța pentru Unirea Românilor – AUR – a identificat această anomalie și lipsa de reacție a instituțiilor statului. De asemenea a prezentat o soluție de afacere corectă și sustenabilă – Planul Simion. Toate aceste date le vom prezenta în articolul următor.
În prima parte am prezentat foarte pe scurt motivele pentru care statul ar trebui să intervină pentru reechilibrarea pieței imobiliare – o piață cu prețuri de speculă timp de zeci de ani, stare de fapt care a dus la migrația a milioane de români – o chestiune de siguranță națională.
Motivele expuse au inclus evoluția în continuă creștere de locuințe, mai ales în marile orașe, amintita emigrația extrem de mare, oferta de locuințe sub cerere și construirea a extrem de puțin locuințe din fonduri publice.
Din totalul de locuințe noi construite în ultimii 30 de ani, cele private au ajuns să reprezinte aproximativ 99% în ultimii zeci de ani, după ce, în primii 5 ani de după revoluție, cele publice reprezentau majoritatea covârșitoare.
Deloc întâmplător, criza-speculativă imobiliară a început să se manifeste atunci când statul nu doar că nu a intervenit pentru a crește oferta de locuințe, ci chiar a început să joace un rol activ în frânarea ofertei de locuințe prin frânarea autorizării de noi locuințe.
Această frânare s-a realizat prin diferite mijloace:
- Corupție – sunt notorietate publică mita cerute de administrațiile orașelor pentru a emite noi autorizații de construire. Doar o infimă cantitate a ieșit la suprafață;
- Birocrație – relația cu cetățeanul, numărul de avize, ignoranța, nepăsarea, ciclicitatea infinită prin care sunt solicitate noi și noi avize duce la timpi de autorizare enormi de lung, la costuri și timp pierdut foarte mari;
- Cerințe imposibil de îndeplinit – cotele de teren cerute celor mici pentru drumuri și spații de servicii publice – școli, piețe, parcuri – sunt mult mai mari decât cele cerute marilor și favorizaților investitori. Acestea duc la cedări de aproximativ 50% din suprafețe, fără nicio despăgubire.
- Extinderea extravilanului extrem de dificilă și subiectivă;
- Autorizarea extrem de dificilă de noi PUZ-uri și PUG-uri.
Oferta de locuințe din marile orașe a fost în mod voit ținută la cote sub cerere pentru ca cei din sistemul corupt, investitorii agreați, să fie cât mai singuri pe o piață imobiliară dezechilibrată și să poată cere prețuri cât mai mari. În același timp, acestora li s-a autorizat proiecte cu POT foarte mare, ceea ce înseamnă blocuri înalte și dese, pe spații mici, rezultând condiții de locuire foarte proaste.
Dintr-un arbitru și garant al unei piețe libere și echilibrate administrația s-a transformat într-un favorizant și apărător al speculei.
Deși această tendință și situație era evidentă încă din primii ani post-decembriști, și deși a fost creată o Agenție Națională pentru Locuințe – ANL – aceasta a avut mai degrabă un rol decorativ. Au fost construite doar aproximativ 36.000 de locuințe în cei peste 25 de existență, reprezentând aproximativ 2% din totalul locuințelor înregistrate oficial. Dacă însă le considerăm și pe cele ilegale și pe cele unde ar fi dorit să locuiască românii alungați din țară, atunci, fără îndoială, locuințele ANL reprezintă sub 1% din total.
Totuși, cu toată corupția, birocrația, incompetența și fondurile simbolice alocate pentru locuințe din fonduri publice, acei sub 1% de locuințe construite prin ANL au fost mult sub prețul pieței.
Valoare de inventar acel preț de la ANL includea și profitul constructorului . Mai jos putem vedea câteva valori ale prețurilor de inventar per m2 ale locuințelor ANL – valori care includ profitul constructorului și au fost actualizate cu rate inflației.
Este evidentă nevoia de reformare a unei instituții ineficiente și subfinanțate – ANL. Acest lucru îl propune Planul Simion și inițiativele legislative aferente. Datele de mai sus arată în mod clar că este o nevoie cronică foarte mare de noi locuințe la prețuri corecte. Acest lucru îl propune AUR. În loc să finanțăm achiziția de arme și muniție de miliarde de euro, pe care apoi să le donăm, implicându-ne într-un război care nu este al nostru, mai bine investim aceste sume în construirea de locuințe și subvenționarea dobânzii. Iar acest locuințe să poată fi apoi vândute în rate, fără dobândă.
Câștigul generat prin relansarea economică și prin păstrarea în țară a oamenilor va fi mult, mult mai mare decât investiția făcută. Fiți alături de noi, fiți alături de AUR!
