Liderul Forțelor de Dreapta, Ludovic Orban, a anunțat în cadrul dezbaterii de la Digi24, cu o parte din candidații la președinție, că renunță la cursă în favoarea candidatei USR, Elena Lasconi, pe care o va susține. Orban era cotat slab în cursă, cu 3-4 procente în sondaje.
”Sunt un om politic responsabil și știu când e un pericol pentru țară. Știu când să fac un pas în lateral sau în spate și acum e un astfel de moment”, a spus Orban.
Lasconi a comentat că ”îl apreciez și respect pe domnul Orban, e un politician cu foarte multă experiență, și îi mulțumesc pentru gest”.
La dezbatere participă Mircea Geoană, Elena Lasconi, George Simion, Kelemen Hunor, Cristian Diaconescu și Ludovic Orban.
Candidații PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă nu participă la Digi ci de la ora 21.00 merg la Antena 3.

