Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, afirmă, după ce premierul Marcel Ciolacu a spus că se teme că va fi obligat să poarte fustă dacă ajunge el la Cotroceni, că poate să-l asigure că va fi liber să poarte ce haine vrea, dar nu le va purta la Palatul Victoria.
”Domnul Ciolacu se teme că va fi obligat să poarte fustă dacă ajung eu la Cotroceni. Pot să-l asigur pe domnul prim-ministru că va fi liber să poarte ce haine vrea, dar nu le va purta la Palatul Victoria”, a scris sâmbătă Nicuşor Dan pe Facebook.
”Normal că nu îmi doresc vreodată ca Nicuşor Dan să ajungă preşedintele României, mai ales că sunt bărbat. Nu vreau să fiu obligat să port fustă, mai ales că are şi USR-ul acum, în spate”, a spus Ciolacu.