Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a demisionat din fruntea partidului, în cadrul Consiliului Politic Naţional al formaţiunii. Informația a fost confirmată chiar de acesta într-o postare pe Facebook.
Sorin Grindeanu, fost ministru al Transporturilor, a fost ales președinte PSD interimar. El a primit 67 de voturi în timp ce contracandidatul său, Daniel Băluţă, a primit 14 voturi.
Azi am făcut un pas dificil, dar necesar”, a scris acesta, mulțumind colegilor din toate structurile partidului.
„Am ales să mă opresc aici, dar nu plec nicăieri. Voi rămâne toată viața mea un om de stânga. Rămân aproape de voi, ca membru al acestei mari familii politice, cu toată încrederea că Partidul Social Democrat va continua să fie forța principală a echilibrului și progresului în România”, a continuat Ciolacu.
El a subliniat că a fost „o onoare” să conducă formațiunea care a marcat momente-cheie din istoria recentă a României: aderarea la NATO, Uniunea Europeană și, recent, intrarea în Spațiul Schengen.

