Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, afirmă că vârsta de pensionare de 65 de ani ”este ceva absolut normal” şi spune că în unele sisteme se iese prea devreme la pensie, arătând că inclusiv în domeniul militar, după o anumită vârstă, angajaţii pot fi utili, pentru diverse activităţi. Ministrul este de părere că şi pensiile de serviciu ale militarilor trebuie să reflecte contribuţiile pe care aceştia le-au avut, de-a lungul perioadei de activitate.
Totodată, ministrul a fost întrebat dacă este de părere că şi pentru militari în calculul pensiei trebuie să se ţină cont de venitul din toată perioada activităţii, şi nu doar de cel din ultimele luni de activitate.
„Da, adică pensia militară de serviciu trebuie să reflecte şi ea, ca orice altă pensie, trebuie să respecte contribuţia socială şi munca pe care ai prestat-o la un anumit moment şi asta este reflectată din acele, hai să zicem, salarii la modul general. Pentru că ce s-a făcut până acum, s-au dat salarii mici şi s-a rostogolit obligaţia socială pe următoarea generaţie. Nu poate să funcţioneze aşa asta şi vedeţi că deja ne apropiem de un zid din punct de vedere fiscal-bugetar şi, dacă ne uităm din nou, e foarte important să ne uităm la demografie şi la câţi oameni o să iasă la pensie în următorii 10 ani şi câţi o să rămână în activitate şi orice analiză o să arate că, dacă nu luăm nişte măsuri corecte, sustenabile, vom avea mari probleme”, a răspuns Moşteanu.
El a subliniat că orice schimbare în acest sistem trebuie făcută „cu foarte, foarte multă consultare şi cu foarte multă transparenţă”.

