Asociația Declic a atacat la Curtea de Apel Cluj numirea Liei Savonea la conducerea ÎCCJ

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Declic a depus  la Curtea de Apel Cluj acțiunea de contestare a hotărârii CSM prin care judecătoarea Lia Savonea a fost numită în funcția de președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), informează CLUJUST

Demersul juridic este susținut de o petiție semnată de 70.000 de cetățeni și este finanțat integral din donațiile membrilor Declic.

Contestăm numirea Liei Savonea nu pentru a bloca o carieră, ci pentru că este nevoie ca legea să fie respectată mai ales când numirea vizează conducerea celei mai înalte instanțe din țară. Independența justiției nu înseamnă doar că judecătorii sunt liberi să decidă fără presiuni, înseamnă și ca cetățenii să vadă că justiția funcționează imparțial”, a declarat Roxana Pencea Brădățan, coordonatoare de campanii Declic.

“Prin acțiunea în contencios administrativ, solicităm anularea actelor adoptate de Consiliului Superior al Magistraturii cu încălcarea flagrantă a termenelor și garanțiilor procedurale prevăzute de lege. Numirea conducerii Înaltei Curți de Casație și Justiție trebuie să fie rezultatul unei proceduri transparente, corecte și predictibile, nu al unor decizii grăbite și netransparente, care pun în pericol independența justiției”, a declarat avocata Roxana Mândruțiu, cea care a redactat acțiunea.

 

Declic a invocat, în acțiunea din instanță, mai multe nereguli în procesul de numire.

Acțiunea Declic depusă la Curtea de Apel poate fi citită aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *