Alin Tișe solicită o anchetă la aeroportul din Cluj referitoare la modul în care sunt manipulate bagajele călătorilor

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Președintele Consiliului Județean a solicitat demararea unei anchete la Aeroport referitor la modul în care sunt manipulate bagajele călătorilor

Urmare a imaginilor apărute în spațiul public, pe site-ul clujenii.ro, referitoare la modul total inadecvat în care sunt manipulate bagajele călătorilor pe Aeroportul clujean, Președintele Consiliului Județean a solicitat, în această dimineață, directorului Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj, în mod expres și fără echivoc, luarea măsurilor legale și contractuale pentru a pune capăt acestor atitudini care nu au nici un suport legal și contractual.

Ca atare, a solicitat efectuarea în regim de urgență a unei anchete (administrative) și, respectiv, suspendarea permiselor și notificarea firmei, ca primă măsură. Desigur, dacă problemele vor continua, Consiliul Județean Cluj va solicita și rezilierea contractului.

Aceste atitudini, venite din partea unui subcontractor al Aeroportului, nu își au rostul și nu pot fi tolerate. Tocmai de aceea, forul administrativ județean așteaptă măsuri ferme și rapide din partea Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj și a directorului acestuia.

Consiliul Județean Cluj mulțumește site-urilor care au sesizat aceste derapaje și în special site-ului clujenii.ro care a publicat acest film, care au oferit astfel autorităților posibilitatea de a lua măsurile legale și de a interveni în regim de urgență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *