Senatorul AUR Cristian Vântu a cerut sesizarea CCR pentru constatarea interimatului funcţiei de preşedinte, preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, transmiţând că nu se poate da curs unei astfel de solicitări.
Potrivit preşedintelui Senatului, Curtea Constituţională are competenţa de a constata existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României, potrivit art. 146 lit. g) din Constituţie şi Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Conform acestei legi, o asemenea sesizare poate fi formulată doar după constatarea vacanţei funcţiei prezidenţiale şi trebuie să fie însoţită de dovezile necesare.
„Având în vedere normele constituţionale şi legale, precum şi situaţia de fapt, nu se poate da curs unei astfel de solicitări”, se arată în documentul semnat de preşedintele Senatului, Mircea Abrudean.

