Grindeanu explică ce ar implica, în opinia sa, un nou eşec al legii pensiilor magistraţilor la CCR: Dacă vom continua pe aceeaşi linie şi mai pică o dată legea la Curtea Constituţională, cred că acest Guvern trebuie să plece

Politica nationala Slider

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că, dacă Executivul va continua ”pe aceeaşi linie” în ceea ce priveşte schimbarea prin lege a condiţiilor de pensionare a magistraţilor şi dacă şi viitoarea lege va fi considerată neconstituţională, Guvernul ar trebui ”să plece”.

  
Sorin Grindeanu a fost întrebat, marţi seară, la România TV, în ce ar consta ”consecinţele politice” pe care premierul Ilie Bolojan ar trebui să le suporte dacă va eşua şi a doua oară în adoptarea unei legi privind pensiile magistraţilor care să fie considerată constituţională.
 
”Dacă nu va lua calea dialogului şi să ţină cont şi de celelalte propuneri – să nu uităm că justiţia în acest moment e în grevă şi asta este urmarea unei lipse de dialog cu actorii din domeniu – dacă vom continua pe aceeaşi linie şi mai pică o dată legea la Curtea Constituţională, cred că acest Guvern trebuie să plece”, a răspuns Sorin Grindeanu. 
 
 
Întrebat dacă Guvernul ar trebui să plece prin demisia premierului sau printr-o moţiune de cenzură pe care să o voteze PSD, Grindeanu a răspuns: ”Prea puţin importantă nuanţa, trebuie să plece”. 
 
Grindeanu a spus că partidul pe care îl conduce îşi doreşte reglementarea în domeniul pensiilor speciale ale magistraţilor, el arătând: ”Nu poţi să faci acest lucru într-un război permanent cu justiţia, care în acest moment este în grevă”.
 
”Poţi să faci acest lucru având totuşi un dialog cu justiţia şi găsind o cale de mijloc. Dacă apucăm încă o dată pe aceeaşi cale, care s-a dovedit a fi un eşec, aşa cum s-a întâmplat ieri, odată cu decizia Curţii, vom avea al doilea eşec şi atunci cineva va trebui să răspundă, în speţă Guvernul”, a adăugat preşedintele interimar al PSD.
 
Sorin Grindeanu a spus că de aceea a propus constituirea unui grup de lucru care ”să deblocheze” situaţia.
 
”Dacă nu se face (grupul de lucru – n.r.) şi mai asumă o dată premierul să meargă în acelaşi mod, într-un proiect asumat de dânsul şi lucrat de dânsul şi nu are succes, atunci Guvernul va trebui să plece acasă pentru că societatea aşteaptă să rezolvăm aceste lucruri. Lucruri pe care trebuie să le rezolvăm nu în forţă”, a subliniat Grindeanu, precizând că, din informaţiile pe care le are, noul proiect de lege ar urma să fie adoptat tot prin asumarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului.
 
Întrebat dacă există un termen-limită până la care reforma pensiilor magistraţilor trebuie făcută, Sorin Grindeanu a răspuns: ”Deadline-ul ţine de noi şi de o anumită justiţie socială, acest lucru trebuie a fi rezolvat cât mai repede, pentru că este anormal ceea ce se întâmplă în acest moment”.
 
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că poate să înţeleagă ”dorinţa lui Ilie Bolojan de a se implica direct în reformele necesare în domeniul justiţiei”, adăugând însă că premierul ”e dator să înţeleagă că nu o mai poate face de unul singur”. ”Dacă va alege să refuze calea dialogului, va asuma reluarea procedurilor, din nou, pe cont propriu şi va eşua şi a doua oară, premierul Ilie Bolojan va trebui atunci să suporte consecinţele politice ale propriilor decizii”, susţine Grindeanu.

Grindeanu: Dacă va alege să refuze calea dialogului, va asuma reluarea procedurilor, din nou, pe cont propriu şi va eşua şi a doua oară, premierul Ilie Bolojan va trebui atunci să suporte consecinţele politice ale propriilor decizii

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că poate să înţeleagă ”dorinţa lui Ilie Bolojan de a se implica direct în reformele necesare în domeniul justiţiei”, adăugând însă că premierul ”e dator să înţeleagă că nu o mai poate face de unul singur”. ”Dacă va alege să refuze calea dialogului, va asuma reluarea procedurilor, din nou, pe cont propriu şi va eşua şi a doua oară, premierul Ilie Bolojan va trebui atunci să suporte consecinţele politice ale propriilor decizii”, susţine Grindeanu.

 Sorin Grindeanu a afirmat, marţi seară, într-o postare pe Facebook, că reformele din justiţie sunt necesare şi  trebuie făcute rapid, dar în deplină transparenţă şi în urma unui dialog real, cu respect faţă de instituţiile statului.

”Toţi actorii politici trebuie să colaboreze şi am cerut acest lucru în numele PSD. Din păcate, unii mânaţi mai mult de orgoliu şi mai puţin de raţiune vor să facă aceiaşi paşi care, în trecut, au dus la eşec – riscând de această dată un deznodământ şi mai grav: respingerea pe fond. Pot înţelege dorinţa lui Ilie Bolojan de a se implica direct în reformele necesare în domeniul justiţiei. Dar e dator să înţeleagă că nu o mai poate face de unul singur”, a transmis liderul PSD.

 

Potrivit acestuia, este obligatoriu un dialog real cu toţi actorii relevanţi în domeniu.

 

”Dacă va alege să refuze calea dialogului, va asuma reluarea procedurilor, din nou, pe cont propriu şi va eşua şi a doua oară, premierul Ilie Bolojan va trebui atunci să suporte consecinţele politice ale propriilor decizii”, a subliniat Grindeanu.

Premierul Ilie Bolojan a anunţat că reforma pensiilor magistraţilor rămâne un obiectiv ferm pentru Guvern, asumat de întreaga coaliţie. CCR nu a respins pe fond proiectul, aşa că Guvernul poate relua demersul, consideră premierul, anunţând că standardul procedural pentru primirea avizului CSM va fi respectat.

”Am luat act de decizia CCR în privinţa legii privind pensiile magistraţilor, stabilită cu o majoritate strânsă, de 5-4. Reforma pensiilor magistraţilor rămâne un obiectiv ferm pentru Guvern, asumat de întreaga coaliţie. CCR nu a respins pe fond proiectul acestei reforme, obiecţia a fost exclusiv procedurală, deci Guvernul poate relua demersul, ceea ce este o necesitate”, a scris, luni seară, pe Facebook, premierul Ilie Bolojan.

Anterior, preşedintele Nicuşor Dan a declarat că nu se impune demisia premierului după respingerea proiectului reformei pensiilor magistraţilor de către CCR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *