VIDEO Discurs în apărarea fermierilor al eurodeputatului Rareș Bogdan

Politica nationala Slider

Euroeputatul român Rareș Bogdan a avut un discurs acid în Parlamentul European, în apărarea fermierilor, care au protestat astăzi, în fața instituției de la Strasbourg. Peste 40 de tractoare și sute de fermieri, dintre care aproximativ 50 din România, au venit să-și strige neputința în stradă și să se opună propunerii Comisiei Europene de a comasa fondurile din Pilonul II de dezvoltare rurală cu Fondul de Coeziune și cel Social.

”Pe agenda Consiliului de mâine se află și reziliența economică a Europei.Despre ce reziliență vorbim când coloana vertebrală a Uniunii, fermierii, sunt victimele unei Comisii ce pare ca nu înțelege că noul buget furnizează muniție extremiștilor? Europa este într-un război psihologic inspirat parca din Arta Războiului. Sun Tsu spunea așa: Nu-i necesar să-ți distrugi fizic inamicul, e suficient să-i distrugi voința de a lupta. În traducere, absență la vot, fenomen de care profită extremiștii. Dacă planurile privind agricultura îi vor trimite pe fermieri în șomaj, următorul Parlament si implicit Comisie vor arăta foarte diferit. Până acum, EPP Group a reușit să evite dezastrul. Fără noi, cel mai puternic grup politic din Parlament, fermierii europeni cultivau azi doar mușețel, menta, busuioc și creșteau râme organice. Dar râmele afânează solul ar spune unii, da, dar este inutil, dacă nu cultivi acel sol. Și nu-l vei cultiva, dacă pierzi subvenția deoarece n-ai respectat noile standarde aberante de mediu impuse. Unii vor spune ca nu-i nimic, avem carne din Argentina, porumb din Brazilia, usturoi din China, rosii din Turcia si vin din Chile si Noua Zeelenda! Comisia Europeană in frunte cu Ursula von der Leyen trebuie să priceapă ca nu sunt trimisii lui Dumnezeu pe pamant si că este obligata să lucreze cu noi, cu Parlamentul, căci cu noi are contract de muncă. Noi am investit-o si tot noi am salvat-o de trei ori. Cunosc argumentul că agricultura aduce doar 2% din PIB. Dar cu logica asta, poate ne trezim că și democrația este scumpă si presa prea costisitoare. Nu vă jucați cu focul, doamnă von der Leyen! NU va atingeti de banii fermierilor, stergeti-le lacrimile , redati-le increderea in eurosistem si mai ales respectati-le munca, căci sunt în linia întâi a apărării împotriva atentatului la siguranța noastră, a europenilor!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *