CONSULTĂRI LA COTROCENI. Mircea Abrudean: Nu vrem să blocăm în niciun fel România

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean a declarat luni că, până când nu vom avea oficial o persoană desemnată pentru funcţia de premier, PNL nu va putea să analizeze dacă va susţine sau nu această propunere. El a mai spus că liberalii nu or să blocheze în niciun fel România.

”Astăzi vom merge la consultări, voi face parte din delegaţia Partidului Naţional Liberal, mergem cu responsabilitate şi cu deschidere la dialog, aşa cum am făcut-o întotdeauna. Vom vedea care va fi propunerea preşedintelui României, desemnarea unui prim-ministru este absolut necesară în acest context, urmând ca Partidul Naţional Liberal să decidă dacă va susţine sau nu va susţine o astfel de desemnare, ţinând cont de mai multe criterii, nu doar de persoana prim-ministrui desemnat, pentru că au fost, pe surse, foarte multe nume în această perioadă, am evitat şi evităm în continuare să ne pronunţăm asupra vreunui nume, pentru că nu considerăm că este normal. Până când nu vom avea oficial o persoană desemnată, noi nu vom putea să analizăm dacă vom susţine sau nu această propunere”, a spus Mircea Abrudean la Parlament.

 

El a precizat că PNL ţine cont şi de ”programul de guvernare, care obligatoriu trebuie să conţină reformele care trebuie făcute în continuare”.

 

Abrudean a mai spus că ”decizia PNL de a trece în opoziţie a fost luată anterior”.

”Dacă vom ajunge în situaţia în care, şi am depăşit de fapt momentul în care PNL a propus o soluţie care a fost refuzată de Parlament, vom vedea care este soluţia propusă de Preşedintele României şi vom analiza, repet, în funcţie de criteriile pe care le-am menţionat deja. Nu vrem să blocăm în niciun fel România. De altfel, în toată această perioadă de cinci luni de zile în care România a fost blocată nu din vina PNL şi nu are sens să revenim la ceea ce s-a întâmplat. Am încercat să asigurăm stabilitatea acestei ţări prin guvernul interimar Bolojan, cu puterile limitate pe care le-a avut. Am reuşit să închidem PNRR-ul, am reuşit să păstrăm rating-ul României pentru a atrage în continuare investiţii, deci nu cred că se pune problema ca Partidul Naţional Liberal să nu fie de maximă responsabilitate”, a subliniat preşedintele Senatului.

Întrebat dacă PNL va oferi voturile pentru instalarea oricărui tip de guvern, Abrudean a răspuns: ”Orice fel de decizie va fi luată după ce vom vedea propunerea oficială a preşedintelui şi după ce vom vedea o posibilă echipă de miniştri şi un program de guvernare, precum şi voturile sau majoritatea cu care vine această propunere”.

Mircea Abrudean a mai declarat că ”liniile roşii pe care le-au avut au rămas în continuare linii roşii, cu menţiunea pe care au făcut-o la început că orice propunere va fi analizată ţinând cont de program, de persoana prim-ministrului desemnat, de echipa de miniştri”.

”Decizia PNL nu s-a schimbat. Vom vedea, după ce vom avea propunerea oficială, analiza făcută de conducerea partidului şi decizia pe care o vom avea. În continuare decizia este aceeaşi. Noi am propus mai multe variante. Am avut varianta cu care am mers înainte, anterior am propus chiar o soluţie care să fie luată în calcul inclusiv de susţinerea unui posibil premier tehnocrat, sigur că depinde foarte mult de echipa ministerială şi de program. În continuare ţinem foarte mult la aceste lucruri. Nu vreau să speculez, pentru că nu are sens”, a subliniat Abrudean.

Abrudean a fost întrebat şi dacă preşedintele va veni cu un nou nume din PNL, care să nu fi discutat cu Ilie Bolojan, cum s-a întâmplat cu desemnarea domnului Veştea.

”Nu văd de ce ar lua în calcul să susţină un astfel de guvern, în condiţiile în care o astfel de desemnare s-ar face fără consultarea partidului din care acel posibil premier ar putea să provină. Suntem gata să mergem în opoziţie”, a răspuns preşedintele Senatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *