Premierul Luca Niculescu transmite, miercuri, după ce a participat la preluarea mandatului de către ministrul de Externe Dan Neculăescu că politica externă trebuie să producă rezultate concrete pentru economia românească: investiţii atrase, exportatori sprijiniţi şi noi oportunităţi pentru companiile româneşti.
Luca Niculescu spune că a fost o vizită cu o încărcătură emoţională cu totul aparte revenirea la Ministerul Afacerilor Externe, de această dată în calitate de prim-ministru, pentru ceremonia de predare-primire a mandatului de ministru al Afacerilor Externe de către Dan Neculăescu.
”Îi mulţumesc fostei ministre Oana Ţoiu pentru colaborare şi îi doresc mult succes lui Dan Neculăescu, un diplomat de carieră cu o vastă experienţă în dosarele strategice şi de securitate ale României. Pentru mine, MAE nu este doar o instituţie fundamentală a statului, ci şi locul în care am lucrat ani de zile, ca ambasador şi apoi ca secretar de stat pentru aderarea la OCDE. De aceea, dincolo de momentul oficial, m-am bucurat să îi revăd şi să îi pot saluta pe foştii colegi. Sunt diplomaţii şi experţii care, de multe ori în spatele uşilor închise şi departe de lumina reflectoarelor, muncesc zi de zi pentru interesele României. Sunt oamenii care au dus greul dosarului OCDE, dar şi al altor mari dosare politice şi de securitate, esenţiale pentru România şi pentru siguranţa cetăţenilor săi”, spune Luca Niculescu pe Facebook.
El arată că ştie, din proprie experienţă, câtă muncă, câtă răbdare şi câtă discreţie se află în spatele fiecărui succes diplomatic şi crede că oamenii aceştia merită mai multă recunoaştere decât primesc de obicei.
Luca Niculescu anunţă că tot astăzi, împreună cu ministrul Dan Neculăescu, a discutat despre direcţiile noii etape în care intră politica noastră externă.
”După aproape două decenii în Uniunea Europeană, România trebuie să treacă definitiv de la diplomaţia participării la diplomaţia proiectelor. Politica externă trebuie să producă rezultate concrete pentru economia românească: investiţii atrase, exportatori sprijiniţi şi noi oportunităţi pentru companiile româneşti. Trebuie să fim predictibili, dar şi fermi în apărarea intereselor noastre strategice, de la securitatea Mării Negre până la negocierile pentru resurse financiare de la Bruxelles”, precizează Luca Niculescu.
Premierul mai spune că, nu în ultimul rând, este nevoie de o reconectare cu românii din afara graniţelor, prin digitalizarea serviciilor consulare, dar şi prin programe de finanţare care să îi încurajeze pe cei care îşi doresc să revină acasă.
”Am toată încrederea că, sub conducerea lui Dan Neculăescu, echipa MAE va reprezenta România cu rigoare, energie şi viziune. Mult succes!”, a mai transmis premierul.

