Cea mai importantă veste, pentru toată România: pe Lugoj-Deva, pe lotul 2, pe zona aceea cu tunelele urşilor, suntem de vreo 4 ani într-un blocaj, astăzi în sfârşit s-a ajuns la un acord pe acest lot cu fostul constructor, a fost o reziliere abuzivă în 2017, constructorul a câştigat, anul trecut a venit o decizie care a căzut ca o secure pe acest proiect, de plată a 270 de milioane către acest constructor, de repunere în contract, şi practic lucrurile acolo erau blocate. Lumea întreabă, pentru că este singurul sector lipsă de pe autostrada A1, între Sibiu şi Arad/Nădlac, şi întreabă ce se întâmplă acolo, că avem o zonă lipsă de 9 kilometri de autostradă şi se ocoleşte pe drumul naţional alăturat. Ei bine, în sfârşit s-a ajuns la un acord cu acel constructor şi se poate debloca licitaţia care deja este lansată, se depun clarificările acolo şi în curând se vor depune ofertele, deci vom avea un constructor care să construiască acele tuneluri şi în sfârşit să avem autostrada continuă de la Sibiu până la Bruxelles”, a afirmat, miercuri, într-un briefing de presă, Cătălin Drulă, potrivit digi24.ro.
Întrebat în cât timp se va ajunge de la Sibiu la Bruxelles pe autostradă, Drulă a răspuns:
„Lipsesc doar 9 km de autostradă. O să fiu sincer și realist fiind vorba de două tuneluri la mijloc: mai devreme de patru ani nu va fi gata. Important este să fie gata peste patru ani, nu 10”. a mai spus Drulă.
Scurt istoric al tronsonului Lugoj – Deva
Potrivit sursei citate, lucrările la autostrada Lugoj-Deva au început în 2011. Patru ani mai târziu italienii de la Tirrena Scavi finalizau lotul 1. În martie 2017 aveam o nouă inaugurare. Salini, tot un constructor italian, finalizase 15 kilometri din cei 28 ai lotului doi al șoselei de mare viteză. În vara aceluiași an, însă, șefii de la Drumuri au rupt contractul cu firma Salini și au lăsat fără constructor circa 13 kilometri din șoseaua rapidă, din care 4 erau construiți în proporție de 90%. Ultimele două loturi din autostradă au fost și ele date în circulație în 2019.