Președintele Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor din Camera Deputaților, deputatul liberal clujean Sabin Sărmaș, arată că Raportul de admitere privind Proiectul de Lege care vizează condiţiile implementării reţelelor 5G reprezintă un prim mare pas spre securizarea cibernetică a României, scrie generalistul g4media.ro.
Nu în ultimul rând, mai arată deuputatul liberal, prin fixarea acestei prime borne legislative România demonstrează „că este un partener de nădejde, care își îndeplinește cu adevărat angajamentele asumate în fața partenerilor strategici”.
„Pentru a putea da startul crearii de infrastrucutra 5G în România, pe lângă adoptarea acestui proiect de lege de către Parlament, mai este nevoie de reglementarea unor aspecte care fac obiectul proiectului de act normativ care transpune la nivel național Codul European al Comunicațiilor Electronice, precum și de realizarea licitației privind spectrul 5G de către Autoritatea Națională pentru Administrarea și Reglementare în Comunicații (ANCOM)”, a mai punctat Sărmaș.
Reamintim că miercuri, 12 mai, în comisiile parlamentare reunite (Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranță națională, precum și Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi) s-a decis prin vot emiterea unui Raport de admitere privind Proiectul de Lege ce vizează adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G (PL-x nr. 161/2021).