Eckstein Kovacs-Peter critică alianța UDMR-PSD-ALDE

Politica nationala Slider

Fostul senator UDMR și ex-consilier prezidențial Eckstein Kovacs Peter, în prezent simplu membru al Uniunii a criticat dur ultima declarație a președintelui Kelemen Hunor. 

Eckstein a scris pe pagina lui de facebook că UDMR a luat-o pe o „cale greșită”.

„Unire-n cuget. Sub Ceașcă circula o vorbă: în fața intelectualilor se deschid două căi, prima ar fi alcoolismul, iar cea de-a doua cale este inaccesibilă. Bancul amar mi-a revenit în minte după declarația dlui. Kelemen Hunor, făcut ieri, cumcă UDMR nu are altă cale decât colaborarea cu PSD/ALDE. Președintele UDMR are dreptate în privința faptului că, PNL nu e deloc liberal când vine vorba de minorități. Dar totuși cred că, dacă se trage o linie în ce a obținut UDMR privind drepturile minorităților și ce a pierdut în ochii opiniei publice progresiste române și a celei internaționale, susținând demersurile coaliției de la putere de a suprima statul de drept, balanța înclină spre alegerea unei căi greșite.
Eu văd o legătură între poziția UDMR și votul europarlamentarilor PSD privind luarea unor măsuri împotriva Poloniei pentru nerespectarea statului de drept. Deși ințiativa aparținea socialiștilor europeni, pesediștii au votat pentru frații lor întru guvernare iliberală, chiar dacă fac parte din altă familie politică. Văd aici un demers al dlui.Kelemen de a ”ajuta” România să intre în familia țărilor eurosceptice, iliberale. Cale greșită, părerea mea.”, a scris Eckstein.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *