ALDE rămâne la guvernare

Politica nationala Slider

Partidul lui Tăriceanu, ALDE, va rămâne la guvernare, au declarat surse politice pentru HotNews.ro, după o întâlnire între premierul Viorica Dăncilă și șeful Senatului care a avut loc miercuri la Vila Lac. De asemenea, PSD transmite, printr-un comunicat de presă, că cei doi au stabilit respingerea proiectului privind amnistia și grațierea. 

PSD precizează, într-un comunicat remis News.ro, că miercuri a avut loc o şedinţă a coaliţiei în care discuţiile au vizat atât componenta politică a alianţei, cât şi pe cea guvernamentală. PSD anunţă că s-a discutat despre posturile vacante din Guvern şi despre sesiunea parlamentară extraordinară, în cadrul căreia va fi respins proiectul de lege privind amnistia şi graţierea. De cealaltă parte, ALDE precizează, într-un comunicat, că săptămâna viitoare va avea loc o discuţie privind setul de măsuri care vizează actul de guvernare şi agenda publică, iar la începutul lunii septembrie ALDE îşi va convoca structurile de conducere pentru a analiza rezultatele guvernării, perspective şi opţiuni.

„Astăzi a avut loc o nouă şedinţă a coaliţiei de guvernare PSD-ALDE, o discuţie care a vizat atât componenta politică a alianţei, cât şi pe cea guvernamentală. În cadrul discuţiei de astăzi, am abordat tema funcţiilor vacante în guvern, precum şi sesiunea parlamentară extraordinară, în cadrul căreia vom respinge proiectul de lege privind amnistia şi graţierea”, se arată în comunicatul PSD.

 

Potrivit sursei citate, PSD şi ALDE se vor reuni din nou, săptămâna care urmează, pentru analiza unui amplu set de măsuri care privesc actul de guvernare asumat şi agenda publică.

Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian a declarat, luni, că premierul Viorica Dăncilă a absentat de la întâlnirea cu liderii ALDE pe tema colaborării la guvernare, spunând că aşteaptă ca la următoarea întâlnire, care ar urma să aibă loc cel mai probabil miercuri, Dăncilă să spună care e opţiunea sa în privinţa activităţii Guvernului.

”Astăzi, 19 august 2019, trebuia să aibă loc o întâlnire a coaliţiei, având ca temă răspunsul PSD faţă de poziţia ALDE privind măsurile ce trebuie luate în vederea restartării actului de guvernare. Dat fiind că doamna Viorica Dăncilă, preşedintele PSD şi prim-ministru, a absentat, din motive care nu ne-au fost precizate, subiectul respectiv nu a putut fi abordat. Aşteptăm ca, odată cu reprogramarea întâlnirii, cel mai probabil pentru miercuri, prim-ministrul să ne prezinte cu claritate care este, între relansare şi supravieţuire, opţiunea sa în privinţa activităţii Guvernului”, anunţă Varujan Vosganian.
 
Duminică, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că va avea o întâlnire, luni, cu liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, pentru a vedea care sunt motivele declaraţiilor recente ale acestuia, exprimându-şi încrederea că guvernarea va continua în aceeaşi alianţă.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *