Este vorba de ceea ce, cu umilință (dar pe dovedite) scriu de vreo doi ani încoace. Pe Fb, pentru că altundeva nu m-am încumetat, din lipsă de timp, priorități diferite și (poate, de ce să fiu ipocrit) un sănătos instinct de conservare față de (ironic) o parte din „propria bulă”.
Corectitudinea politică a fost și este utilă atăta timp cât componentele ei pot fi dovedite științific și argumentate rațional/logic fără erori.
Din momentul în care ea se transformă într-o ideologie inflexibilă, rigidă, intolerantă față de critică (marele paradox, întrucât ea însăși se revendică dintr-o teorie critică) și care în extremis aplică cenzura, etichetarea, discursul urii asupra (tuturor) adeversarilor și criticilor, tinzând la ANIHILAREA lor (prin concediere, excluziune socială, marginalizare), devine nu doar criticabilă în mod obiectiv, ci dobândește în mod concret elemente de tip totalitar care, odată adusă la putere (și aplicate) ar transforma-o într-o distopie tip „1984”.
Deci DA afirmării pozitive atunci când este justificabilă (inclusiv față de criticile potențiale) și efectele ei sunt pozitive și măsurabile, NU sacralizării acesteia sub forma unei credințe proclamate ca fiind intangibile și de nediscutat.
Două exemple clare:
1) Discriminarea pozitivă sub forma integrării populației de culoare, după trei secole de sclavie și încă unul de segregare și discriminare instituționalitată a fost și este justificată, cu scopul (și dovedind) integrarea lor membrilor acesteia în societate. Continuarea existenței ghetourilor și a culturii/subculturii de ghetou ridică însă mari semne de întrebare asupra eficienței sale, fie la nivelul aplicării fie chiar la nivel principial. Autori care promovează de decenii drepturile minorităților (Will Kymlicka printre ei) nu se sfiesc să discute despre asta.
2) Blocarea discuției la nivelul NUMĂRULUI (MARE) DE DEȚINUȚI din comunitatea de culoare, raportat la procentul lor din populație, este STERILĂ dacă nu o comparăm cu rata criminalității în cadrul acestei comunități, cel mai bine măsurabilă (pentru a elimina elemente precum biasul polițiștilor provocat de prejudecăți rasiale) de RATA CONDAMNĂRILOR prin sentințe definitive pronunțate de justiția americană, în tribunale cu jurați (în care acuzații sunt judecați de către semenii lor). Avem aici un exemplu clar prin care numita corectitudine politică (aș indrăzni să o numesc, în acest caz, exagerată sau falsă) deviază o discuție utilă și o investigație/un demers mai mult decât necesare (rata mare a criminalității într-o comunitate, și cauzele ei – probabil lipsa de oportunități educaționale, legate de locuri de muncă ȘI o cultură/subcultură a criminalității), + IDENTIFICAREA MODALITĂȚILOR DE SOLUȚIONARE A ACESTEI STĂRI DE LUCRURI spre o miză greșită. Efectul aplicării unei așa -zise „corectitudini politice” la această speță, în modul descris mai sus (în care adesea aceasta este folosită), este absolut pernicios inclusiv pentru comunitatea vizată.
Acum, când această scrisoare este semnată și de Noam Chomsky, sper ca adepții/epigonii lui autohtoni să se gândească de două ori înainte de a eticheta ca rasist, fascist, obscurantist, trumpist (ă) nu orice critică (asta încă ar mai fi fost cum ar mai fi fost) ci pe orice emițător/emițătoare a uneia. Este interesant că la unii (destui) dintre ei intoleranța față de critică venea la pachet cu elemente de mimetism ale noii stângi din Vest relativ greu explicabile/justificabile la noi, precum nostalgia manifestă față de URSS (!), apărarea regimurilor (totalitare/neototalitare) ale comunismului real, de la același URSS la sistemele politice instituite de un Chavez (și continuate de un Maduro) sau cultul lui Lenin. Desigur, într-o majoritate a cazurilor era/este vorba pur și simplu de lipsa de informare/educație în domeniul social-politic, substituită de o îndoctrinare consistentă.
Horia Lupu
politolog
