CIOT și-a dat demisia din PSD

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Clujeanca Gabriela Ciot, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, a demisionat din PSD. Fost purtător de cuvânt al organizației județene la locale, aceasta și-a exprimat dezamăgirea față de modul în care s-au întocmit listele de candidați pentru Parlament, informează Servus Cluj.

Ciot a sperat la un loc eligibil pe listele la Parlament..

“Demisionez din PSD

Am crezut că si la nivel politic meritocrația de care se vorbește atât de mult, șansele egale, discriminarea pozitivă a femeilor sunt respectate. Am crezut și pe aceia care m-au încurajat să mă implic mai tare politic, motivând reforme și dorința de schimbare și de îmbunătățire a calității vieții politice. Chiar am crezut când se spunea că este nevoie de specialiști, de universitari recunoscuți în comunitățile din care provin. Am considerat că pot fi un bun exemplu pentru generația mea, dar mai ales pentru generațiile de tineri, pentru care nu mai există apetit pentru politică sau pentru partidele de stânga tradiționale.Lozinci pentru naivi….Și dacă nu aș mai fi trecut cel puțin de două ori prin aceleași episoade în care se vorbește despre criterii, meritocrație, schimbare….Așa s-a întâmplat și de această dată cu întocmirea listelor pentru Parlament….”, a explica Gabriela Ciot, universitar la Facultatea de Studii Europene, protejata lui Vasile Pușcaș.

Citiți mai mult pe temă pe Servus Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *