Primarul Boc, supărat după ce PNL a pierdut funcția de prefect al Clujului: „O să întrebăm mai sus”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Într-o intervenție telefonică la Digi 24, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a comentat situația și rezultatul negocierilor coaliției de guvernare PNL – USR PLUS – UDMR cu privire la funcțiile de prefect, în care liberalii au pierdut județul Cluj în fața UDMR.

Boc a declarat că va fi greu să le explice colegilor săi liberali de ce nu poate să mențină funcția de prefect, în condițiile în care PNL Cluj a adus „cel mai mare număr de voturi” și nu au pierdut niciun scrutin electoral.

„De asemenea, n-am pierdut nicio alegere la nivelul județului Cluj și a primăriei municipiu reședință de județ. E greu să le explici colegilor de partid că această organizație nu poate să mențină funcția de prefect, în condițiile în care avem un prefect foarte bun care a reușit să mențină sub control pandemia într-un oraș greu. (…) Pe de altă parte, nu sunt absurd și știu că viața de coaliție nu e ușoară. Totuși, criteriile cred eu că n-au fost cele mai potrivite și care să recompenseze performanța politică”, a declarat Boc, potrivit dcnews.ro.

Edilul Clujului a declarat că vor trebui să dea explicații colegilor de partid, dar va colabora cu orice entitate a statului român ca și primar, indiferent de partid.

„Și noi, la rândul nostru, trebuie să dăm explicații colegilor de partid care au stat spate în spate cu noi, am câștigat toate alegerile. Suntem și noi întrebați cum este posibil. Și noi o să întrebăm mai sus. Ca și primar, evident, voi colabora cu orice entitate a statului român, pentru că respectarea legii și a legalității nu se negociază cu nimeni, indiferent că e PNL sau UDMR. Din acest punct de vedere lucrurile să fie foarte clare, să nu punem sub semnul întrebării legea și legalitatea„, a mai sustinut Emil Boc.

Noul prefect al județului Cluj va fi avocatul clujean Tasznadi Szilard din parte UDMR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *