Rareș Bogdan, în proces pentru delapidare și fals în declarații. Concret, ce acuzații i se aduc europarlamentarului clujean

Politica nationala Slider
Elan Schwartzenberg, unul dintre foștii patroni ai Realitatea TV, a făcut o plângere penală împotriva lui Rareș Bogdan, pe care îl acuză de delapidare și fals în declarații.
 
Avocatul Gheorghe Pipera, cel care îl apără în instanță pe Elan Schwartzenberg, a scris pe contul său de Facebook despre cazul lui Rareș Bogdan.
În urmă cu doi ani, unul dintre clienții mei (Elan Schwartzenberg – n.r.) a făcut plângere penală contra lui Rareș Bogdan, pentru delapidare și fals în declarații. În urmă cu o lună, Parchetul de pe lângă ÎCCJ a emis o ordonanță prin care clasează plângerea în privința delapidării (s-a considerat că acuzatul <nu a avut calitatea de gestionar de drept sau de fapt al sumelor cuvenite Realitatea Media ca fiind încasate din contractele de publictate>). Pentru acuzațiile de fals s-a considerat că faptele există, dar că nu sunt atât de grave încât să se justifice cheltuielile generate de derularea procesului penal, în raport de eventualele sancțiuni aplicate (mișto motivare), astfel că procurorul a dispus renunțarea la urmărirea penală și trimiterea dosarului în camera preliminară, pentru confirmarea sau infirmarea acestei dispoziții. Dacă judecătorul confirmă, Rareș Bogdan, scapă de urmărirea penală, chiar dacă procurorul a constatat negru pe alb că falsul există*. Dacă, dimpotrivă, judecătorul infirmă soluția procurorului, atunci acuzatul devine penal în <funcții publice>, în sensul campaniei pe care a susținut-o cu atâta ardoare, de pe valul protestelor haștagrezist”, a scris avocatul Piperea. 
Ce s-a întâmplat la prima înfățișare 
 
Procesul dintre cele două părți a avut prima înfățișarea miercuri, 7 aprilie, dar a fost amânat dintr-o lipsă de procedură. Avocatul Piperea a relatat, tot pe Facebook, ce s-a întâmplat în acest caz.
Procesul de azi (miercuri, 7 aprilie – n.r.)), în care PÎCCJ cere ÎCCJ să confirme ordonanța de renunțare la urmărirea penală a euro-parlamentarului român Rareș Bogdan pentru fals și uz de fals, s-a amânat pentru 21 aprilie. A fost lipsă de procedură (citația nu s-a dus la domiciliul din București, ci la cel din Cluj – Napoca). Chiar dacă am petrecut câteva ore în sala de judecată, nu sunt nici supărat, nici surprins de amânare. Am avut parte de niște spețe interesante pe care le-am putut audia. Pdap, estimp, poate află și presa tăcută de acest proces în care “marele” luptător anti-corupție, portavocea lui Iohannis, poate deveni <penal în funcții publice>”, a explicat. avocatul Gheorghe Piperea.
Europarlamentarul Rareș Bogdan a transmis că va trimite un punct de vedere cât se poate de repede. 
 

Pe de altă parte, Elan Schwartzenberg a fugit din România în 2016, fiind dat în urmărire internaţională pentru fapte de corupție. Elan Schwartzenberg a fost trimis în judecată în decembrie 2017 de procurorii DNA, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită, într-un dosar disjuns din dosarul privind construirea de locuinţe în campusul social „Henri Coandă” din Constanţa, în care fostul primar Radu Mazăre, fratele acestuia, Alexandru Mazăre, şi omul de afaceri Avraham Morgenstern au fost achitaţi de instanţa supremă.

În mai 2020, Tribunalul București a dispus încetarea procesului penal împotriva omului de afaceri Elan Schwartzenberg, pe motiv că faptele s-au prescris, în dosarul legat de campusul social „Henri Coandă” din Constanţa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *