Romii din Gilău au fost puși să strângă gunoaiele de pe malul Someșului

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Municipalitatea comunei Gilău a organizat o acțiune de curățenie a malurilor Someșului de pe raza localității, din zona Gater, la care au participat și romii care locuiesc în zonă.

În urma acestei acțiuni de igienizare a malului Someșului din Gilău, s-au adunat circa 10 metri cubi de gunoaie, care au fost preluați de firma de salubritate care deservește comuna.

„Vecinii noștri din zona Gater au fost harnici astăzi, au strâns deșeurile de pe malul Someșului. Le-am dat o mână de ajutor și noi, cei din Primărie. S-au adunat peste 10 metri cubi de gunoaie, preluați de mașina de la Quatro Eco Salub. I-am felicitat pe toți participanții la acțiune, suntem mândri de conștiința lor civică.

Știm cu toții că deșeurile aruncate la voia întâmplării sunt o agresiune la adresa mediului, o amenințare pentru sănătatea noastră. De aceea, am solicitat Poliției Locale să fie intransigentă. Persoanele care vor fi depistate că aruncă gunoaie în rampe clandestine vor fi amendate, iar legea permite inclusiv confiscarea vehiculului cu care se transportă deșeurile. Nu vom face nicio concesie celor care depozitează gunoaie în păduri, pe câmpuri, pe marginea drumurilor sau pe malurile apelor.

Sfatul meu este ca, indiferent ce deșeuri aveți, să sunați la Quatro Eco Salub pentru a veni să le ridice”, a anunțat primarul din Gilău, Gelu Topan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *