Cu bicicleta la Cotroceni. Klaus Iohannis susține Vinerea Verde pe două roți: „E sănătos, te miști mult mai ușor în trafic. Încercați să lăsați mașina acasă”

Politica nationala

Președintele Klaus Iohannis se alătură campaniei Vinerea Verde. Șeful statului a renunțat astăzi la mașină și a mers la Palatul Cotroceni cu bicicleta.

„Am venit cu bicicleta la birou pentru că vreau să fiu parte din campania Vinerea Verde, pe care o găsesc foarte bună”, a spus Klaus Iohannis, după ce a ajuns la Palatul Cotroceni.

El i-a îndemnat pe românii să lase maşina personală acasă şi să utilizeze bicicleta sau transportul public sau chiar să meargă pe jos, pentru că „e sănătos”.

„Mersul pe bicicletă e foarte sănătos, te miști mult mai ușor în trafic și ajungi aproape la fel de repede la serviciu ca atunci când mergi cu mașina personală. O alternativă – aici și autoritățile au de lucru – e transportul în comun. Încercați să lăsați mașina acasă, veniți pe jos, cu bicicleta sau cu transportul public. Astfel vom reduce poluarea în orașele noastre și întreaga mișcare în oraș va fi mai plăcută. Aduce și beneficii pentru sănătatea fiecăruia când ne mișcăm puțin”, a adăugat Iohannis.

Traseul președintelui a început la Statuia Aviatorilor și se va încheia la Palatul Cotroceni.

Presedintele a purtat cască de protecție și mască.

Campania Vinerea Verde a început în luna martie și încurajează mijloacele de transport alternative, pentru a reduce poluarea. Campania îşi propune ca, până la sfârşitul acestui an, cel puţin unul din patru angajaţi să vină în ultima zi lucrătoare a săptămânii la serviciu pe jos, cu bicicleta sau cu transportul în comun şi să renunţe astfel, pentru o zi, la autoturismul personal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *