Gheorghe Funar, despre eliminarea pensiilor speciale: „De ce n-au tăiat pensiile alea de 30-40.000 de lei pe lună? Eu aveam 3.000 de lei și mi i-au luat. E incorect!”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Peste 400 de foști senatori și deputați s-au organizat și au deschis acțiuni judecătorești în toată țara, prin care doresc recuperarea pensiilor speciale anulate de Parlament.

Vechi adversari politici, cei peste 400 de foști senatori și deputați luptă acum pentru un țel comun: anularea actului normativ adoptat în luna februarie a acestui an, prin care au fost eliminate pensiile speciale pentru parlamentari. Adrian Năstase, Petre Roman, Teodor Meleșcanu, Gabriel Oprea, Petre Daea, Eugen Nicolicea, Dan Ilie Morega, Dumitru Buzatu, Kelemen Atilla-Béla-László, Gheorghe Ariton, Victor Babiuc, Victor Paul Dobre sunt printre cei care au acționat statul în judecată pentru recuperarea sumelor de bani.

Printre ei, și Gheorghe Funar, care timp de patru ani a fost senator din partea PRM

clujulpolitic.ro l-a contactat pe fostul primar al Clujului și a discutat despre acest subiect.

Nu e vorba de o pensie specială, ci de o indemnizație pentru limită de vârstă, care se acordă foștilor parlamentari după îndeplinirea condițiilor de pensionare. Practic, după vârsta de 65 de ani. Toți foștii parlamentari, nu vorbesc doar de cei din România, ci din toate țările Uniunii Europene, plus cei din Parlamentul European beneficiază la ieșirea la pensie de o indemnizație conformă cu numărul de mandate de parlamentar sau de europarlamentar. Absolut toate țările din UE și PE acordă acest drept. S-a acordat și în România, dar în mod abuziv și cu încălcarea Constituției și a legislației europene în vigoare a fost îndepărtat”, a explicat, dintr-o suflare, fostul parlamentar PRM. 

Gheorghe Funar crede că anularea actului normativ adoptat în luna martie a acestui an, prin care au fost eliminate pensiile speciale pentru parlamentari, a fost luată mai mult pentru satisfacția unei părți a populației, pe care, în fond, din punctul său de vedere, a păcălit-o. 

Au decis (actualii parlamentari – n.r.) să taie indemnizațiile foștilor parlamentari, care reprezintă, din ce știu eu, 1 sau 2 la sută din totalul pensiilor speciale. Dacă au vrut să facă economii la bugetul statului și să dea satisfacție cetățenilor că s-au tăiat pensiile speciale, de ce n-au tăiat de la cei 97-98 la sută care iau zeci de mii de lei pe lună? Indemnizațiile pe care le cerem noi sunt diferite de cele ale magistraților și-n privința motivației, dar și a cuantumului. Sunt procurori, judecători, polițiști și oameni din serviciile secrete care au pensii speciale de 20-30-40.000 de lei pe lună! Eu am fost parlamentar un mandat și am beneficiat de o indemnizație de 3.000 de lei pe lună și mi-au luat-o. Nu se poate compara cu cele de 30-40.000 de lei cât iau foști magistrați, polițiști sau din servicii. De exemplu, foști angajați din Parlament beneficiază de pensii speciale mult mai mari decât ale foștilor parlamentari. Și lor nu le-au fost tăiate. E vorba de funcționari publici care au lucrat pe partea administrativă în Camera Deputaților ori Senat la cabinetele președinților sau vicepreședinților, membrilor birourilor permanente etc. E incorect! Noi nu vrem să moară capra vecinului, doar am dat un exemplu cum a procedat Parlamentul”, a reclamat Gheorghe Funar. 

Fostul primar al Clujului a mai spus că actul normativ prin care Parlamentul a eliminat pensiile speciale a fost făcut cu încălcarea Constituției, în care scrie că nicio lege nu poate acționa retroactiv. 

Rămâne de văzut opinia instanței. Din câte știu, sunt peste 400 de foști parlamentari în situația asta. Așteptăm ca justiția să se pronunțe”, a mai declarat Gheorghe Funar, pentru clujulpolitic.ro

Cu câte voturi a fost adoptată inițiativa legislativă de eliminare a pensiilor speciale

Parlamentarii au decis în ședință comună, pe 17 februarie 2021, eliminarea pensiilor speciale ale deputaților și senatorilor. Legea a fost votată în plenul reunit, după ce anterior a primit un raport de admitere cu amendamente. Din cele trei proiecte depuse de PNL, USR PLUS și PSD, cel din urmă a primit raport favorabil și a fost completat cu amendamente de la celelalte două partide. Unul dintre amendamente prevede încetare plății inclusiv a pensiilor speciale ale parlamentarilor în vigoare. Inițiativa legislativă de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor a fost adoptată cu 357 de voturi pentru, niciun vot împotrivă. Cei 30 de parlamentari ai UDMR au fost prezenți în sală, însă n-au votat.

Cine este Gheorghe Funar

Născut în 29 septembrie 1949, la Sânnicolau Mare, județul Timiș, Gheorghe Funar a fost timp de 12 ani, din 1992 și 2004, primarul Clujului. În timpul celor trei mandate, a luat unele decizii considerate scandaloase, refuzând accesul investitorilor străini, inclusiv al maghiarilor, în municipiul Cluj-Napoca. De profesie economist, Gheorghe Funar a fost între 1992 și 1997 președinte al PUNR, iar din octombrie 1998 până în iunie 2013 a fost secretar general al PRM. În legislatura 2004 – 2008 a fost senator din partea PRM. La congresul PRM din 27 iulie 2013 a fost ales președinte al partidului, funcție pe care a avut-o până în 2015. Între 1990-1992 a fost prodecan al Facultății de Horticultură din cadrul USAMV Cluj-Napoca (fostul institut agronomic). Până în 2004 a fost lector universitar la universitatea respectivă. A candidat fără succes la alegerile prezidențiale din 1996 și 2016 (când a primit 0,47% din totalul voturilor exprimate). În urmă cu trei ani, Gheorghe Funar a înființat Partidul România Noastră. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *