Despre protecția socială și ce a mai rămas din ea în România

Ieri am înțeles însă și mai bine că merită să o fac, și am primit și ditamai premiul.

 

Contextul – emisiune (civilizată) la A 3, cu Radu Tudor ca gazdă și Raluca Turcan, ministrul muncii, invitată. Și… să vezi și să nu crezi! Fiți vă rog atenți Valer Simion Cosma, Victoria Stoiciu sau Vasile Ernu, care (împreună cu destui alții, inclusiv ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, moi – credinciosul vostru serv) scriem despre asta, pe unde apucăm, de ani buni.

Încă puțin context, în paranteză. Raluca Turcan, pe când era mai tănără dar arăta mai bătrănă (scuze, egalitatea de gen cred că vine și cu niște costuri ), a fost o membră de bază a Regimului Băsescu și a guvernelor austerității pure și dure. Acelea în care Ministerul muncii, preluat la un moment dat de slinosul (în sens propriu, să avem pardon, de simplă lipsă a contactului fizic cu apa caldă și săpunul) și sinistrul S. Lăzăroiu a decretat că aproximativ jumătate din persoanele cu dizabilități din România sunt niște șarlatani (și a instituit, mai prin OUG-uri, mai cu sprijinul Parlamentului în care doctrina anti-săraci și oameni cu handicap era în mare vogă) ACEA LEGISLAȚIE (în vigoare și azi) pe baza căreia șarlatanii și paraziții urmau să fie puși la punct. Mai exact cea conform careia o persoana cu un membru amputat (de exemplu) trebuie să se prezinte, o dată la câțiva ani, în fața unei comisii de specialitate pentru a dovedi că nu i-a crescut membrul la loc. Deci doamna este o fostă pedelistă rebranduită ca componentă a PNL. A sprijinit guvernul Louie Orban al liberalismului pieții considerate sacre – cel al cărei ministrese a muncii dezinforma REPETAT populația, inclusiv dupa ce i s-a atas atenția DE CĂTRE PRESĂ (!) că greșește flagrant – afirmând că în România există pensii minime care nu sunt bazate pe contributivitate, și este membră a guvernului de aceeași orientare liberala neoclasică* Câțu, care în ansamblul său transmite mesaje asemănătoare. În fine, R. Turcan este cea care a decis că pensiile nu vor fi mărite până în 2023, și nici măcar indexate în funcție de inflație (ceva ce nu s-a mai întamplat de prin prima jumătate a anilor 1990) într-un context de 1) criză pandemică si economică care a dus nu doar la devalorizarea monedei naționale ci și la creșteri de prețuri (cele două evoluții reprezintă procese asemănătoare, dar nu identice) la nivel vizibil și semnificativ, 2) de fonduri europene în cuantum senificativ spre impresionant care pot fi atrase și accesate prin Planul european de rezistență și redresare** și nu numai, și în care 3) președinta FMI*** a recomandat, în urmă cu luni bune (organismul reînoind, deunăzi, acest îndemn direcționat de această dată SPECIFIC către Romînia, conținând în esență aceleași recomandări în condițiile unei prognoze de deficit bugetar mai mic și de creștere economică mai mare decât cele estimate inițial) un model de creștere bazat pe consum, creșterea puterii de cumpărare și a încrederii cetățenilor/consumatorilor în econimia națională și europeană, exprimat expresis verbis în termenii „Spend as much as you can, and then spend some more!”

 

Ei, surpriza surprizelor. Aseara doamna Turcan a venit cu niște slide-uri aduse de ea (inițial credeam că sunt ale lui R. Tudor), care explicau (recunoșteau, ÎNTR-UN FINAL) următoarele – țineți-vă bine, eu m-am bucurat că stau jos, și m-am îngrijorat legat de inimioara unui Lăzăroiu, în caz că va vedea cândva imaginile (și de ritmul bătăilor ei):

1. Ca 1 din 3 români se află la/sub pragul exclusiunii sociali și al sărăciei, din perspectiva veniturilor.

2. Că din cele 5 milioane de pensionari, aproximativ 3 milioane (2,7) au pensii MINIME și FOARTE MICI. Și în subsidiar, întrebată de R. Tudor (satisfacție postumă pentru tata), că pensiile militare, alea de nu s-au mai mărit de prin 2012, NU SUNT PENSII SPECIALE, ci pensii de serviciu bazate pe contributivitate.

 

3. Ca suntem pe penultimul loc în UE ca nivel de sărăcie și inegalitate a veniturilor.

 

4. ATENȚIE (și dedic acest punct TUTUROR FOSTILOR PEDLIȘTI ȘI PENELIȘTI, și ca premiu către USR-PLUS, fără numar!), CĂ CHELTUIELILE CU ASISTENȚA SOCIALĂ (da, adică cu leneșii, paraziții și bolnavii aia închipuiți, stimate doamne și stimați domni menționați mai sus!!!) sunt PRINTRE CELE MAI MICI, raportate la buget, din întreaga UE!

Bonus, că era să mă înec cu sucul, doamna Turcan a declarat (și repetat de căteva ori!) că (citez) „aceasta se întâmplă pentru că în România PROTECȚIA SOCIALĂ E MIMATĂ)” – sublinierea mea, evident – și cam așa a fost de la Revoluție încoace (sublinierea dânsei).

 

Ce să zic, QED! Nu pot să nu mă bucur și să nu o felicit cumva pe doamna în cauză, pe care în esență sunt departe de a o simpatiza, pentru că, indiferent ce voci (și din partea cui) o fi auzit în somn, în vis sau la trezie – sper că nu pe a domnului „dragă Stolo”, DIAGNOSTICUL REAL AL BOLII SOCIALE DE CARE SUFERĂ ROMÂNIA E (ÎN SFÂRȘIT), ACCEPTAT LA NIVEL OFICIAL. Sau cel puțin așa pare.

 

Să nu ne bucurăm prea tare însă, deși se spune că identificarea corectă a unei probleme înseamnă jumătate din rezolvarea ei. Cauzele situației în care suntem, cele majore zic, au fost ocultate în discursul doamnei ministru. E adevrat însă că și cele indicate de dânsa sunt reale.

 

Una dintre ele este lipsa specialistilor (asolvenți de studii superioare în domeniul asistenței sociale) din instituțiile în domeniu. Lucru perfect adevarat, despre care se întâmplă să cunosc și detalii – iar unele care te-ar lasa mască oricât de multe mizerii ai fi văzut în politică, sau oricât de multă corupție în administrație. O fostă studentă cu care am lucrat la licență, absolventă altfel a vreo trei facultați, printre care prima cea de Asistență socială (plus masterat în aceeași specialitate) mi-a povestit odată aventurile ei la tentativele de angajare, în instituții specalizate pe domeniul ei din frumosul nostru județ, acum câțiva ani. La înscrierea la unul dintre concursuri o doamnă secretară a dat dezamagită din cap și i-a spus că „nu prea e bine” când, la întrebarea dacă e membră într-un anumit partid (nu spun care, dacă sunteți clujeni puteți banui), d-ra i-a răspuns că e apolitică, iar la un alt concurs cel care a luat interviul (și postul) NU FUSESE ÎN SALĂ LA PROBA SCRISĂ (eliminatorie). Informațile sunt cel puțin în parte verificate și din alte surse, asa că poate pe viitor luați și asta în calcul când lăudați în mod deșănțat Clujul, sau VĂ lăudați cu el.

 

O altă cauză la care s-a referit doamna ministru a fost lipsa de viziune și proasta gestionare a fondurilor de către primari. Plauzibil și în mare parte corect. Doar că, ce să vezi, în ultimii ani majoritatea primarilor din urbanul mare (sau chiar mai mic) sunt „garantați de PNL”, fie ei născuți sau făcuți (aka preluați în special de la PSD & spălați și înălbiți ca la „Nufărul” pe vremuri, în a doua variantă). Iar în anumite zone geografice cel puțin această realitate nu e nici măcar una recentă.

Remedii, soluții? Să nu exagerăm acum, să nu uităm cine e doamna, de unde vine și din ce partid și guvern face parte. NIMIC pe termen scurt, NIMIC clar. Dar să nu uităm că mărturisirea păcatului ar trebui să însemne iertarea păcătoasei, și să ne bucurăm în liniște măcar de această recunpaștere surprinzătoare, dacă nu chiar socantă, a stării reale a națiunii dintr-un anumit domeniu – care nu știu zău dacă ar putea avea vreo legatură cu competiția internă din PNL, în cadrul căreia doamna a făcut deja o alegere.

 

Vă gândiți că poate totul e o strategie de PR (de data asta una inteligentă), care în lipsa măsurilor concrete și adecvate NU COSTĂ NIMIC? Dați-mi voie să vă spun că sunteți răutăcioși!

Să vedem ce ne rezervă viitorul. Cu limite și până la un anumit punct (din păcate și din fericire în același timp), politica autohtonă a fost mereu puțin predictibilă. Se pare că în anumite momente cantitatea de surprize posibile tinde să se cumuleze.

 

_______________________________

* Am obosit de cât am tot explicat eroarea în care se află lumea, inclusiv cea intelectuală/academică, folosind eronat un termen definit clar în urmă cu este 100 de ani (între alții de către Tomas Hill Green), și pentru redefinirea căruia nu există niciun temei de ordin rațional sau ideologic, si anume cel de NEOLIBERAL. Care = liberali britanici edwardieni deschisi spre reforme sociale de la începutul secolului XX, liberali români pro-etatiști din interbelic, unii liberali left-leaning din Scandinavia sau UK din ultimele decenii, democrați americani în bună măsură sau ALDE european (inclusiv în prezent). Adică acei liberali care au contribuit, alături de alte partide și ideologii, la edificarea statului bunăstării, adepți (inclusiv) ai drepturilor pozitive, apăruți ca curent politic spre finalul secolului XIX. Termenul, preluat inerțal (inclusiv de intelectuali de prestigiu) mai ales ca urmare a folosirii lui fără prea mare discernământ în presă, l-a înlocuit cam peste tot (aș zice mai corect uzurpat) pe cel (riguros corect) de LIBERALI NEOCLASICI – apologeți fără limite ai pieței nereglementate – precum (parțial) republicanii americani, partide liberale din Europa continentală (liberal-democrații germani), unele partide populare, PNL-ul actual (cel puțin pe plan economic). Frați buni cu conservatorii de tip „național” (Reagan, Thatcher, Berlusconi, Sarkozy) cu diferențe față de aceștia în privința poziționării față de tradiții și religie, drepturi și libertăți legate de stilul de viață și politici (și valori) în domeniul apărării naționale și legii&ordinii.

 

** În atenția distinșilor intelectuali autohtoni și funcționari UE de origine română (mai mult sau mai puțin înalți). Termenul „reziliență” nu există (deocamdată) în limba română, prin urmare el nu semifică/nu ne spune NIMIC. Traducerea termenilor resilience/resilient din limba engleză în cea locală se face prin rezistență/rezistent. Asta dacă vrem să traducem și nu să transcriem. Repet, cel puțin deocamdată.

 

*** Citind aceste sfaturi, trebuie să tinem cont că în fond FMI e o bancă (e drept, una ceva mai specială) care 1) are ca principal interes ca datornicii să fie capabili să restituie împrumuturile și 2) nu cu mult în urmă cultiva și recomanda/condiționa el însuși împrumuturile de austeritatea pură și dură. No more of that, se pare.