Ciolacu, despre revenirea lui Dragnea în PSD: „Statutul partidului îi interzice să fie membru în acest moment”

Politica nationala

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susţinut luni seară, la România TV, că nu îi este frică de Liviu Dragnea în libertate. „Nu. Mă bucur că s-a luat o decizie corectă şi a fost eliberat, a avut această pârghie legală”, a spus Ciolacu, adăugând că îi pare rău pentru ce a trăit Dragnea în urma condamnării.

El a menţionat că nu este vorba despre o hotărâre de excludere iar în acest moment nu mai există cale legală de întoarcere a lui Liviu Dragnea în PSD.

În Statut este prevăzut un astfel de lucru: în momentul în care eşti condamnat, automat nu mai eşti membru de partid„, a precizat Ciolacu, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă există o cale legală pentru ca Dragnea să revină în PSD, liderul social-democraților a răspuns: „În acest moment, conform Statutului, nu”.

Preşedintele PSD a adăugat că, după expirarea termenului de interdicţie, „categoric se poate” şi şi-a exprimat speranţa că Liviu Dragnea nu se va lăsa antrenat „într-un fals scandal”, aşa cum încearcă să acrediteze Codrin Ştefănescu pe pagina sa de socializare.

E dreptul fiecăruia, nu facem condamnări pe viaţă. (…) Nu am comunicat deloc. (…) Vreau să fiu foarte clar: fiecare dintre noi suntem vremelnici în această poziţie, de şef al PSD. Eu nu cred că domnul Liviu Dragnea îşi doreşte în acest moment un scandal fals în interiorul PSD şi mai ales cu acel „vârf de lance”, domnul Codrin Ştefănescu. Cred că domnul Dragnea nu-şi doreşte acum să astupe toată incompetenţa guvernamentală şi hoţiile reale şi mari pe care le fac în acest moment actualii guvernanţi cu acest presupus scandal.

Şi Liviu Dragnea, ca şi Marcel Ciolacu, este plin de defecte, şi eu sunt plin de defecte. Nu cred că Liviu Dragnea este un om prost şi ştie foarte bine şi nu cred că-şi doreşte să devină un instrument, culmea, al lui Klaus Iohannis, de a face un aşa presupus scandal”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *