Se înfrățește Clujul cu Chișinăul? O delegație din Capitala Republicii Moldova, în vizită la Primăria Cluj-Napoca

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

O delegație din orașul Chișinău din Republica Moldova, condusă de primarul Ioan Ceban, a efectuat o vizită la Cluj-Napoca, unde a avut loc o întâlnire cu primarul Emil Bic și viceprimarul Dan Tarcea.

„Delegația din Chișinău se află în municipiul nostru pentru întărirea legăturilor frățești între România și Republica Moldova, pentru a observa proiectele și politicile publice din domeniul digitalizării serviciilor municipale implementate în orașul nostru, dar și pentru a prelua modele de bune practici în domenii precum guvernanță participativă sau dezvoltarea infrastructurii și tehnologiilor inovative.

Cu această ocazie, am prezentat delegației profilul strategic și avantajele competitive ale Clujului: ecosistemul local de inovare construit prin buna colaborare dintre toți actorii sociali implicați în procesul de dezvoltare al orașului și resursa umană bine pregătită.

De asemenea, le-am transmis oaspeților noștri că municipiul Cluj-Napoca este deschis pentru colaborare atât în proiecte de dezvoltare, cât și în domeniul educației, sportului, culturii sau artelor.Municipiul Cluj-Napoca și municipiul Chișinău colaborează în acest moment în proiectul finanțat din fonduri europene „AGORA”, care urmărește îmbunătățirea capacității administrațiilor publice la nivel local și regional de a dezvolta, testa și integra noi instrumente operaționale pentru reevaluarea activelor urbane”, a declarat edilul Clujului.

Delegația municipiului Chișinău a fost formată din: – Ion Ceban, primarul general al municipiului Chișinău; Olga Ursu, viceprimarul municipiului Chișinău; Corneliu Iațco, consilierul primarului în domeniul „tehnologii informaționale”; Natalia Ixari, consilierul primarului pe comunicare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *