Un pasaj de legătură va fi realizat în zona Parcului Tetarom III din Jucu

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre care vizează asocierea județului / Consiliului Județean Cluj cu comuna Jucu pentru realizarea obiectivului de investiții „Pasaj de legătură între DN1C și DJ 109D, în zona Parcului Industrial Tetarom III”.

Pentru materializarea inițiativei, Consiliul Județean Cluj va întocmi și finanța din bugetul propriu studiul de fezabilitate, va elabora documentațiile tehnico-economice și de urbanism necesare și va întreprinde demersurile în vederea obținerii unor finanțări nerambursabile.

În același timp, în sarcina comunei Jucu va intra atât analizarea și stabilirea, de comun acord cu Consiliul Județean, a scenariului tehnico-economic optim care va rezulta în urma întocmirii studiului de fezabilitate, cât și punerea la dispoziție a terenurilor necesare pentru realizarea obiectivului de investiții, situate pe raza sa administrativ-teritorială.

Prin intermediul proiectului se urmărește fluidizarea traficului rutier pe DN 1C, în zona Parcului Industrial Tetarom III, reducerea sau chiar eliminarea accidentelor rutiere soldate cu victime sau/și cu pagube materiale ș.a.

Reamintim, în acest context, faptul că Parcul Industrial Tetarom III, cu o suprafață de aproximativ 150 ha, este situat în comuna clujeană Jucu. Acesta este cel de-al treilea parc industrial realizat de Consiliul Județean Cluj și a fost inaugurat în luna februarie, anul 2008.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *