Dan Vîlceanu: „Nu am dat un vot pe numele premierului în această seară. Este o cutumă în partide, președintele este prima propunere”

Politica nationala

Ministrul demis al finanțelor și secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, a declarat marți seară, la Digi24 că ședința liberalilor din această seară nu s-a votat un nume de premier propus, însă a spus că „este o cutumă în partide, președintele este prima variantă”.

„Este preşedintele partidului şi e o cutumă în partide că preşedintele partidului este prima variantă pentru premier. Nu am dat un vot pe numele premierului în această seară. Dacă făceam noi asta, sunt convins că urma un vot şi la PSD imediat şi nu ajungeam nici unde”, a spus acesta când a fost întrabat dacă PNL merge cu varianta Florin Cîţu premier.

„Am ajuns la un punct de vedere comun în legătură cu rotația, colegii au fost informați cu privire la cum au decurs negocierile (n.red. negocierile dintre PNL, PSD și UDMR) și apoi am agreat că pentru a avea o coaliție în care și PSD își dorește o parte din această perioadă să fie acoperită de un premier PSD să mergem pe această rotație”, a adăugat secretarul general al PNL.

Liberalii, reuniţi marţi seară în şedinţa Biroului Executiv, au votat ca funcția de premier să fie deţinută prin rotaţie de PNL şi PSD, dar primul premier să fie liberal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *