Boc, despre propunerea de premier a PNL: „Sper ca până vinerea viitoare România să aibă un guvern care să ia taurul de coarne”

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Primarul Emil Boc a comentat vineri dimineață decizia liderilor PNL din ședința Biroului Executiv Național de a-l propune pe Nicolae Ciucă pentru funcția de prim-ministru.

„Este o propunere bună. Nu este nouă. Partidul a mai dat o dată un vot de încredere în unanimitate pentru a forma un guvern al PNL, și face parte din strategia adoptată de liberali cu câteva seri în urmă, în care am spus: rotativă, dar cu premier PNL. Chiar ieri, la propunerea președintelui partidului, a fost votat în unanimitate Nicolae Ciucă pentru a forma un guvern”, a declarat Boc la ZIUA LIVE.

Începând de săptămâna viitoare România ar trebui să aibă Guvern.

Edilul Clu speră ca, până vinerea viitoare, noul Guvern să „ia taurul de coarne” și să „rezolve problemele majore cu care oamenii se confruntă”.

Guvernul Ciucă va fi votat săptămâna viitoare, joi, 25 noiembrie, potrivit ultimelor informații. Se pare că Ciucă este acceptat și de PSD. Zilele următoarele, președintele Klaus Iohannis va convoca partidele la consultări, la Palatul Cotroceni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *