ANALIZĂ – Mișcarea #REZIST, o gască de „susținători captivi” la nivelul „galeriilor profesioniste” din fotbal

După doi ani de „tăcere asurzitoare”, tolerare și încurajare prin complicitate a tuturor abuzurilor, corupției, compromisurilor grosiere (conform propriilor standarde – de exemplu alianța cu AUR), încălcărilor Constituției, incompetenței pe alocuri crase și eșecurilor în domeniul politicilor publice (fiecare dintre acestea putând fi ilustrate cu zeci/sute de exemple concrete), martorii #Rezist s-au trezit azi din starea de comă, din motivul simplu și cât se poate de pragmatic că „ai lor” nu mai sunt, în mod oficial, la putere.

Timp de doi ani, propriului slogan – citatul (se pare apocrif) din Edmund Burke (pun pariu că 80% dintre ei nu au idee că omul este considerat părintele intelectual al conservatorismului, și lucrarea care l-a consacrat, „Reflecții asupra Revoluției din Franța” este o critică argumentată dar virulentă a… exact, Revoluției franceze din 1789) „Pentru ca răul să triumfe, este de ajuns ca oamenii buni să nu facă nimic” i s-a dat pur și simplu CANCEL, pentru că „răul” (în cele mai clare forme, pomenite mai sus) era comis de „ai lor” sau (și mai abject, la nivel de justificare) de cei care îi ajutau pe ai lor să fie/se mențină la putere.

 

Mișcarea #Rezist (care am înțeles că a revenit, prin activiștii ei, inclusiv la vechiul tipar de dat în stambă, azi în Parament – doar că, făcând marea greseală să nu și-l înregistrese ca marcă la OSIM, între timp s-au pricopsit cu o concurență EXTREM de serioasă din partea AUR, a „doamnei” Șoșoacă și a altora pe același calapod), așa cum subliniam într-o discuție publică pe Fb cu Florin Zubașcu, a avut și o sumă de merite. Și nu o spun deloc ironic, ci foarte serios. Coerența, perseverența, durata, caracterul qvasi-exclusiv pașnic au facut-o să fie (sau mai corect aproape să reușească să ajungă) o mișcare-socială MODEL la nivel global. Totul, sau aproape totul a fost din păcate corupt de partizanatul politic LIPSIT DE DISCERNĂMÂNT, care i-a dus pe o mare parte din susținători la o rușinoasă și regretabilă ÎNREGIMENTARE POLITICĂ NEOFICIALĂ, dar TOTALĂ.

 

După episodul participării (cel puțin lipsite de strălucire și succes, dacă nu falimentare) USR la guvernare, cu toată tăcerea din acest interval/în pofida ei, cei de la #Rezist mai puteau face totuși o alegere. Cele două mari opțiuni care se profilau erau următoarele:

– Renunțarea la marota naivă (denotând între altele carențe serioase de educație în zona disciplinelor social-politice) a liderului/partidului salvator, „fără pată și fără de prihană”, și oarecum reîntoarcerea la sloganul primilor protestatari de la care a pornit mișcarea (majoritatea delimitându-se pe urmă, cel puțin parțial, de ea), pe vremea protestelor le la/pentru Roșia Montană: „Toate partidele, aceeași mizerie!”. DAR cu un plus de pragmatism, care să includă realitatea că în orice partid există și oameni cu care se poate discuta, învătătura că anticorupția (cel puțin à la Românica, avându-i ca maeștrii-bucătari pe Kövesi&Coldea, cu ajutoare gen Negulescu/Portocală și alții de calibru acestuia) nu e vreun panaceu universal și nu substituie ÎN NICIUN FEL politicile publice, plus concluzia că problemele (multiple și diverse, o grămadă ținând de sfera socialului) NU SE POT REZOLVA DINTR-O LOVITURĂ. Pentru a le aborda și soluționa societatea civilă e MUSAI să aibă/acumuleze tocmai ceea ce li se reproșează politicienilor că le lipsește: EXPERTIZĂ, DISCERNĂMÂNT, VIZIUNE, BUNĂ CREDINȚĂ. Înspre o astfel de alegere, care ar fi putut ajunge să ajute (în timp) la un restart REAL al societății autohtone, se îndreptau speranțele mele, ca optimist structural și posibil incurabil.

– Punerea la loc pe patefon a vechii, obositei și deja zgâriatei plăci, bazată pe invectiva decerebrată ridicată la nivel de concept (thank you, între alții Mr. Liiceanu) , mai exact „m….uia” (scuze, citez) – a se vedea articolul lui C. Rogozanu – și cu „pesedeaua” de post de vinovat universal. Se pare, din păcate, că asta este calea aleasă azi cel puțin de #reziștii redeveniți vocali și activi (precum qvasi-inutila d-na/d-ră Ligia Măhălean – concitadina noastră, avându-l ca mentor pe actorul dar si starostele de nunți Bogdan „Bob” Rădulescu – și organizația domniei sale, „Umbrela anticorupție” – este vorba despre corupția PSD, ca să fim BINE înțeleși, organizația tragând în ultimii doi ani un pui de somn prelungit și zdravăn, ilustrat și pe pagina lor de internet. În acest fel, membrii #Rezist care au purces pe acest drum nu doar că dau dovadă de o ipocrizie și un cinism prin care se aliniază la nivelul unui Florin Iordache, Tudorel Toader (țintele lor preferate) sau Rareș Bogdan, ci își recunosc/declară implicit FALIMENTUL MORAL COMPLET. Unul de proporții de care n-am mai avut parte în societatea civilă românească de pe vremea „intelectualilor lui Băsescu”, mai vizibili dar MULT mai puțini ca număr. Prin această mișcare inteligentă ei se așează, în mod benevol, exact la același nivel cu agitatorii AUR, devenind simpli agitatori USR (agitatori, nici măcar propagandiști; a se vedea Lenin – surse de referință – pentru diferența dintre ele două categorii). Ba chiar la un nivel mai jos față de cei din urmă, pentru că o mare parte dintre aceștia (exceptând antivaciniștii) sunt captați de propaganda partidului populist numit fiind presați de sărăcie/lipsuri sociale cât se poate de concrete, iar sărăcia și nevoile i-au radicalizat întotdeauna pe indivizi. Postură/poziționare socială care nu pare a-i caracteriza nici măcar acum pe foștii #reziști resuscitați.

Din păcate, dacă se confirmă tendința manifestată în ultimele zile, rămășițele #Rezist, în loc să renască din propriul eșec (ceea ce ar fi foarte posibil, capitalizând învățatul din greșeli) irosesc ÎNCĂ O SANSĂ de a ne fi TUTUROR mai bine.

Sănătate tuturor!