Ungureanu, USR Buzau, il ataca pe Boc, expertii in stiinta politica il apara

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Deputatul USR Buzau, Emanuel Ungureanu oferă o recompensă de 500 de euro celui care găsește lucrarea de doctorat a primarului Clujului, Emil Boc, a anuntat acesta pe Facebook.

Reamintim ca Ungureanu l-a concurat la alegerile locale din 20 septembrie  pe Boc, care l-a spulberat cu 75 la suta voturi fata de doar 8,2 ale useistului refugiat la Buzau, dupa ce filiala locala l-a pus pe loc neeligibil. Abil, Ungureanu, profesor de istorie si fost asistent social la transplant renal, la IUTRL Cluj, s-a transferat la USR Buzau, pe listele caruia a intrat in Parlament pentru al doilea mandat.

”Lucrarea mea de doctorat e însă la BCU, a fost vizitată și de prieteni dar mai ales de dușmani. Când au văzut că trece de 1000 de pagini și că este unicat, au tăcut. O fi ceva foarte prețios în lucrarea de doctorat a domnului Boc, ceva invenție, secret de stat. Eu cred că e plagiată, de aceea o ascunde, dar eu sunt un om rău, de aia zic asta”, a spus Ungureanu. Politicianul ii cere lui Emil Boc să își publice pe Facebook teza de doctorat ca un exemplu de transparență.

Din pacate, Emanuel Ungureanu nu s-a obosit sa dea o cautare pe google unde poate gasi cartea rezultata din teza de doctorat al lui Emil Boc  intitulata Separatia Puterilor in Stat AICI

Sambata seara cunoscuta profesoara de stiinte politice Mihaela Miroiu de la SNSPA Bucuresti, a respins acuzațiile, scriind pe contul sau de Facebook că a fost membru în comisia de susținere a doctoratului lui Boc si ca acesta nu a plagiat fiind un tip studios.

”I-am citit teza, i-am studiat-o. O teză foarte bună despre constituții comparate, cu accent pe analiza regimurilor prezidențiale, semiprezidențiale și parlamentare. Ca în cazul oricărei teze foarte bune, am avut numeroase critici și întrebări în referatul meu. La susținere, în partea finală a trebuit să răspundă (să își apere teza, potrivit tradiției oricărui doctorat care se respectă). Timp de aproape o oră și jumătate a răspuns criticilor și întrebărilor mele și ale altor colegi din comisie. A făcut-o exemplar, științific vorbind, extrem de pasionant, uman vorbind. A fost unul dintre cele mai vii și mai bune evenimente de acest tip…un lucru vreau să îl rețineți: nu îl mai confundați cu făcăturile cunoscute. Nu are nicio legătură. Omul acesta a studiat și a muncit enorm pentru doctorat”, a scris  Mihaela Miroiu.

Bortun:   Boc e incompatibil cu ideea de plagiat

”L-am cunoscut pe domnul Emil Boc la Cluj, cu prilejul unei conferințe organizate de UBB. Participanții au fost invitați la o întâlnire cu primarul municipiului, care era Emil Boc. Când m-a văzut a venit să-mi strângă mâna și mi-a spus: “Mă bucur că vă cunosc, domnule profesor. Vreau să știți că v-am citit cărțile”. Ce om e ăla care, fiind primarul unui mare oraș, îi vorbește unui profesor pe care îl vede pentru prima dată despre cărți? Un om studios! Între timp m-am convins că e și un om de caracter. Deci incompatibil cu ideea de plagiat”m a scris intr-un comentariu pe facebook si profesorul de comunicare politica SNSPA, coleg acolo cu Mihaela Miroiu, Dumitru Bortun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.