Mesajul de Crăciun al Reginei Elizabeth a II-a. I-a adus un omagiu defunctului prinţ consort Philip în mesajul de Crăciun

Politica externa

Regina Elizabeth a II-a îi aduce un omagiu defunctului prinţ consort Philip în mesajul de Crăciun, relatează BBC News.

„Crăciunul le poate fi dificil celor care i-au pierdut pe cei dragi. Anul acesta, mai ales, înţeleg de ce”, declară ea într-o notă personală.

Regina spune că a simţit prezenţa ”preaiubitului” prinţ în perioada sărbătorilor.

Ea vorbeşte despre aceată pierdere în contextul unui nou an al pandemiei covid-19.

Ea vobeşte aşezată lângă o fotografie în care apare împreună cu cel care a fost ”nestăvilitul” său soţ timp de 73 de ani.

”Acea sclipire insolentă şi iscoditoare era la fel strălucitoare la sfârşit, ca atunci când l-am văzut prima oară”, spune ea.

”Însă viaţa constă, bineînţeles, atât în despărţiri definitive, cât şi în prime întâlniri”, ”iar oricât de mult ne este dor de el, mie şi familiei mele, ştiu că i-ar plăcea să ne bucurăm de Crăcun”, spune ea, evocându-i ”capacitatea de a face haz în orice situaţie”.

Fotografia înrămată care apare în acest mesaj de Crăcun a fost făcută la nunta de damant, în 2007, iar regina poartă broşa cu safire din imagine.

Suverana a purtat aceeaşi broşă în luna de miere, în 1947.

Palatul Buckingham a anunţat săptămâna aceasta organizarea unei slujbe de mulţumire în memoria prinţului Philip la Westminster Abbey, în primăvară.

Suverana britanică evocă, după încă un an de incertitudine al pandemiei covid-19, confortul liniştitor al tradiţiilor familiale, de exemplu ”privirea unui film preferat, căruia îi ştim deja sfârşitul”.

Consilieri regali au refuzat să spună care este acest film preferat, însă nepitul reginei, prinţul William, a dezvăluit recent că ”Elf” este unul dintre preferatele acesteia.

Regina, în vârstă de 95 de ani, subliniază în mesajul său importanţa ”predării ştafetei” generaţiei viitoare, în urma unor probleme de sănătate în acest an.

Mesajul de Crăcun a fost înregistrat la Castelul Windsor şi este cea mai îndelungată apariţie publică a reginei după ce şi-a anulat prezenţa la o serie de evenimente în toamnă.

Ea laudă activitatea prinţilor Charles şi William la summitul ONU COP26 pe tema modificărilor climatice în favoarea ”administrarea mediului”.

Ea evocă Jubileul de Platină, prevăzut anul viitor, care marchează 70 de ani de domnie, şi îşi exprimă speranţa să aducă un ”sentiment de unitate” şi şansa unui bilanţ al ”schimbărilor uriaşe” din ultimele decenii.

În mesaj apare un cor comunitar, Singology, care a ajutat la aducerea oamenilor împreună în timpul pandemiei.

În mesaj sunt evocate, de asemenea, evenimente la care apar membri ai familiei regale în 2021, însă prinţii Andrew, Harry şi Meghan lipsesc.

Regina petrece Crăciunul la Castelul Windsor şi nu la Sandringham, o măsură de precauţie în urma creşterii infectărilor cu varianta omicron a noului coronavirus.

Membrii familiei regale petrec Crăciunul împreună cu suverana, inclusiv prinţul de Wales şi ducesa de Cornwall, însă regina urmează să nu apară în public în această perioadă.

Ea participa, de obicei, la Sandringham, la slujba din dimineaţa Crăciunului.

Însă, în mesajul de Crăcun, ea îşi evocă ”fundamentul credinţei”.

Regina citează, în acest an atât de bulversat personal şi public, colinda ”O Little Town of Bethlehem”, şi versurile ”Speranţele şi temerile tuturor anilor se întrunesc în tine în această seară”.

Elizabeth a II-a nu a participat sâmbătă dimineaţa, împreună cu familia regală, la slujba de Crăciun de la Capela St George din Windsor.

Charles şi Camilla au asistat la slujba Utreniei de Crăciun, iar apoi şi-au petrecut Crăciunul împreună cu regina.

Ei au fost însoţiţi la capelă de contele şi contesa de Wessex şi de ducele şi ducesa de Gloucester.

Regina ar fi ales personal să nu asiste la slujbă, o abordare precaută, la fel ca în ultimele luni, din cauza creşterii numărului cazurilor de covid-19.

Ducele şi ducesa de Cambridge apreciază, într-un mesaj postat pe Twitter, că în acest an Crăciunul este foarte diferit faţă de planurile pe care şi le-au făcut mulţi oameni.

”De la cei care sunt singuri sau trebuie să se izoleze de cei dragi şi până la oamenii incredibili care susţin NHS-ul nostru şi au grijă de cei care au cea mai mare nevoie, (vă transmitem că) suntem alături de voi”, scriu prinţul William şi Kate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.