Iohannis ar putea ajunge șeful NATO

Politica nationala

NATO trebuie să-i găsească un succesor secretarului său general Jens Stoltenberg, al cărui mandat în acest post expiră la 1 octombrie, dată de la care el va prelua funcţia de guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei. În acest context, agenția germană dpa, citată de Agerpres, menționează câteva nume de posibili candidați pentru șefia Alianței Nord-Atlantice, între care figurează și președintele Klaus Iohannis.

Nu există la ora actuală un succesor favorit al lui Stoltenberg, arată agenția dpa, dar potrivit unor surse din cadrul Alianţei, fostul premier britanic Theresa May, prim-ministrul olandez Mark Rutte, şefa guvernului din Estonia, Kaja Kallas, fostul comisar european pentru politică externă Federica Mogherini, dar şi preşedintele român Klaus Iohannis au fost menționați drept posibili candidaţi pentru acest post.

O decizie din partea celor 30 de state membre ale NATO în legătură cu noul lider al Alianței este aşteptată la summitul din iunie, dacă nu chiar mai devreme. În faza premergătoare a procesului de selecţie, discuţiile şi negocierile confidenţiale între liderii statelor membre, miniştri şi diplomaţi sunt un fapt obişnuit.

Jens Stoltenberg, actualul șef al NATO, ar urma să preia noul său post în jurul datei de 1 decembrie. El a promis vineri la o conferinţă de presă că va rămâne deplin dedicat actualei sale funcţii până la expirarea mandatului de secretar general al NATO.

Actualul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, care a ocupat în trecut și funcția de prim-ministru al Norvegiei, a devenit șeful Alianței în octombrie 2014, însă aliații i-au prelungit mandatul în primăvara lui 2019 până în septembrie 2022, pentru a câștiga timp în găsirea unui succesor, pe de o parte, dar și pentru a evita posibilitatea ca Donald Trump, președinte al SUA la acea vreme, să impună un succesor al actualului secretar general, pe de altă parte.

Mandatul președintelui României se încheie la sfârșitul anului 2024, dar numele său a fost vehiculat în mai multe rânduri în ultimii ani ca potențial candidat pentru funcția de secretar general al NATO sau pentru alte funcții în cadrul instituțiilor europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *