Vasile Enu, scriitor, eseist, a publicat pentru Libertatea acest text. Cu acordul lui, îl preluăm și noi, după ce l-a postat pe Facebook.
”Generația de AUR. Ignorați de partidele mari și de stat, tinerii rămași fără educație și fără job se vor îndrepta spre extreme
Multă lume a părut îngrijorată în momentul în care s-au dat rezultatele unor sondaje Avangarde legate de ”votantul AUR”. Dincolo de conținutul ideologic, un produs românesc neaoș, după cum ne arată Costi Rogozanu, într-un articol recent, există un substrat social profund.
Am mai scris de nenumărate ori aici că există un electorat imens abandonat. Acest abandon este simțit profund. El este conștient, chiar dacă nu poate clar spune asta – deseori e un electorat tăcut – care nu se mai regăsește în oferta niciunui partid. Nici un partid nu se interesează de acest electorat, de problemele lui imense și de oferta de soluții la aceste probleme. La ultimele alegeri am avut o vagă senzație că partidele s-au întrecut între ele care să ofere mai multe avantaje și să reprezinte cât mai bine clasa suspusă și clasa de mijloc, urbană, educată și foarte vocală. Pe lângă grupurile ”aservite partidelor” interesul imens a fost către această ”clasă creativă”.
Însă acest procent este destul de mic. Dacă PSD și PNL încă arată cel puțin declarativ un interes pentru un grup mai mare – practic făcând politici direcționate către ”investitorul strategic” și clasa de mijloc – atunci USR o spune cu subiect și predicat că ei nu vor să reprezinte decât acest grup. Nu e nimic greșit în asta doar că atunci automat nu au cum să depășească 10 % – cu tot cu bunicii cărora le ascund buletinul dacă nu ”votează corect”. Cu PSD lucrurile sunt puțin mai complicate pentru că ei sunt cuplați cu o amplă rețea administrativ teritorială care funcționează ceva mai complex. Și PNL are această rețea dar ceva mai redusă. Tot mai redusă din cauza ”echipei câștigătoare”.
Prezența la ultimele alegeri, în jur de 31%, ne spune cam tot. Cam atâția probabil se mai simt reprezentați, sau au interese în a-și găsi un partid care să le reprezinte interesele.
AUR vine pe strategia opusă USR-ului:; chiar dacă tehnic destul de amendatoare – multă gălăgie pe teme populiste. USR și-a activat strict sectorul ONG de orașe mari, tot activismul civil urban și această clasă de mijloc care stă pe rețele, care produce multă muncă imaterială – așa numita ”clasă creativă” a urbanului mare. AUR vine pe o strategie – strategia ”agață tot” ce e abandonat: pornind de la firul ierbii. Iar aici e un câmp imens: 70% din electorat. Un electorat deloc unitar, cu probleme multiple și cu interese diverse.
Ultimele date privind electoratul AUR arată foarte interesant: ”60% au liceu sau postliceală, 30% sub liceu, 40% sunt angajați, 32% fără ocupație, 14% antreprenori, oameni de afaceri sau patroni și doar 13% pensionari. Dintre aceștia, 36% sunt în segmentul de vârstă 18 – 30 de ani, 30% în segmentul 31- 50 de ani, 20% au între 51 și 65 de ani și doar 14% au peste 65 de ani.” (sursa)
Ceea ce vedem este că avem un electorat activ cu o educație precară – probabil fără meserii (30 %), unul important fără ocupație (32%) și unul semnificativ în segmentul de vârstă 18 – 30 de ani (36%).
Cu ceva timp în urmă am povestit despre ”clasa precarului” care devine un factor politic tot mai important. Acum voi atrage atenția asupra unui alt element foarte important.
Ați auzit cu toții de termenul NEET. El se folosește pentru a descrie categoria de tineri (15-29 ani) care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare. Nu aș vrea să cuplez direct relația dintre acest grup și votanții AUR, însă din datele pe care le avem este evident că avem o problemă imensă cu acest grup abandonat: e un grup mare, semnificativ, dar care nu are acces la o educație și o meserie decentă, nu are acces la o muncă plătită decent și este într-o perioadă plină de energie.
Cum stăm la acest capitol?
În România, 16,8% din tinerii între 15 şi 29 de ani nu se află într-o formă de învățământ sau în câmpul muncii, printre cele mai mari rate din Europa. România se află pe locul al treilea în UE în ceea ce priveşte ponderea tinerilor din categoria NEET, după Italia, cu o rată de 22,2%, şi Bulgaria, cu 17,7% (sursa).
România are 400.000 de tineri care nu au terminat liceul și nu au un loc de muncă, potrivit datelor Eurostat. Ei fac parte din așa-numita generație NEET: fără școală, serviciu ori pregătire. Comisia Europeană oferă mai multe programe de sprijin pentru integrarea lor pe piața forței de muncă. Companiile care îi angajează primesc bani din partea statului și cele care vor să organizeze cursuri de calificare pot accesa fonduri europene.
La nivel european, 14,2 % din populația în vârstă de 15-29 de ani face parte din această categorie numită “Not in Education, Employment or Training”, adică “nici la școală, nici la serviciu sau în pregătire”, pe scurt generația NEET. Cum această generație a crescut și mai mult în pandemie, Comisia Europeană a ridicat vârsta celor care pot fi incluși în diferite programe de sprijin până la 29 ani. În plus, oferă companiilor care îi angajează subvenții pentru fiecare individ: 2.250 de lei pe lună, timp de un an.
La acest capitol România stă pe ultimul loc. În perioada 2014-2020, România avea alocate din fonduri europene nerambursabile aproximativ 329 milioane de euro pentru aceste categorii sociale de tineri. Știți câte fonduri au fost atrase? Doar 6%, adică în jur de 21 din 329 milioane. Suntem mult în spatele celorlalte țări, la limita de foarte jos. (imagine 1)
Cum stăm la lipsuri materiale? În UE, în 2020, rata lipsurilor materiale și sociale severe în rândul tinerilor (cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani) a fost de 7 %. În comparație cu 2019, aceasta a crescut cu 2 puncte procentuale (pp). Rata severă a deprivării materiale și sociale în rândul populației totale a fost aceeași (7 %). Dintre statele membre ale UE, cea mai mare proporție de tineri care au fost grav privați din punct de vedere material și social în 2020 a fost înregistrată în România (24 %), urmată de Bulgaria (21 %) și Grecia (16 %). La compararea anului 2020 cu 2019, cele mai mari creșteri ale ratei lipsurilor materiale și sociale severe în rândul tinerilor au fost înregistrate în România, Irlanda și Germania (toate + 3 puncte procentuale; întreruperea seriilor cronologice pentru Irlanda și Germania) (sursa) (imagine 2)
În „Tinerii vulnerabili şi inegalitatea socială. O analiză a situației sociale a tinerilor NEET în România”, sociologul Sebastian ŢOC (Journal of Pedagogy, 2020 (1), 7 – 29) ne mai spune ceva: ”Potrivit datelor din 2018, în România, procentul tinerilor NEET cu vârste cuprinse între 15-24 ani era de 14,5%, faţă de 10,5% media UE28. Iar în situaţia în care creștem intervalul de vârstă la 15-29 de ani, procentele sunt şi mai ridicate: 17% în România, peste media UE28 care e 12,9% (Eurostat). Mai mult, România este ţara în care sărăcia în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 ani a fost constant peste 40% începând cu 2007, cu excepţia anului 2018, când 36,4% dintre tineri se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială (27,4% în UE28), lucru care afectează participarea la educație şi obținerea unui loc de muncă. Aşadar, în contextul îmbătrânirii populaţiei, a scăderii natalităţii şi a fenomenului migraţiei în străinătate pentru muncă, inclusiv a tinerilor, precum şi în contextul globalizării şi avansului tehnologic, există riscul apariției unui dezechilibru între persoanele active contribuabile şi cele inactive. … Dacă în cazul mediei ţărilor europene (UE28), raportul şomeri-inactivi (în total tineri NEET) este de 42%-58%, în cazul României, ponderea tinerilor NEET inactivi este de aproximativ 70%.” (Sursa). (imagine 3)
Cum rezolvăm aceste probleme a unui număr imens de tineri care trăiesc în sărăcie și care nu sunt cuprinși nici în sistemul de educație , nici în cel al muncii? Unde se vor îndrepta energiile lor politice și sociale? Preferințele? Toate frustrările și furia și nemulțumirea lor? Istoria ne arată că spre extreme – cât mai populist și cât mai la extremă. Această sărăcie, inegalitate și ruptură socială anunță un potențial politic violent. Realitatea socială și nedreptatea care li se oferă îi aruncă acolo. Lipsa de alternativă îi împinge acolo.
Credeți că vom rezolva aceste lucruri cu etichetele lui Mircea Toma de la CNA la filmele cu Pistruiatul în loc să taxeze rasismele de tot felul? Ne temem de extremism și deviațiile de tip legionar anunțate de AUR? Greul abia vine: toate datele asta ne arată. Vedem clar și cauzele sociale și economice ale acestor violențe extreme anunțate. Iar împotriva lor se poate lupta doar prin alocarea unui buget mare la educație, prin educarea și pregătirea profesională a acestor grupuri imense pentru a le putea oferi o munca decent plătită și accesibilă. Oamenii vor acces la o educație decentă, la o muncă bine remunerată – nu salariu minim pe economie care-l ține la limita de jos a sărăciei – și un trai decent care să-i redea demnitatea umană. Dacă nu reușim să asigurăm ca stat aceste drepturi sociale și economice fundamentale atunci drepturile politice vor fi distruse.”
