Un sat din comuna Căpușu Mare va beneficia de apă și canalizare

POLITIC/ADMINISTRAȚIE

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tişe, a semnat certificatul de urbanism necesar în vederea introducerii rețelelor de apă și canalizare în satul Straja din comuna Căpușu Mare.

Situată la cca. doi km de reședința comunei, localitatea Straja nu dispune în prezent de rețele centralizate de alimentare cu apă și canalizare, motiv pentru care aprovizionarea cu apă potabilă și deversarea apelor uzate menajere se realizează în mod individual și neunitar.

Pentru rezolvarea acestei situații, primăria Căpușu Mare intenționează să demareze o investiție edilitară al cărei obiect îl reprezintă realizarea unui sistem integrat de alimentare cu apă și canalizare.

Astfel, proiectul propus prevede realizarea unei aducțiuni de apă și a unei rețele de canalizare în lungime de peste 3.000 m, fiecare, care să fie conectate la rețelele publice existente în Căpușu Mare și aflate în administrarea Companiei de Apă „Someș”.

Totodată, vor fi realizate branșamentele de apă și racordurile la canalizare pentru gospodăriile și pentru ceilalți consumatori din localitate.

Investiția va mai cuprinde amplasarea a trei stații de pompare, a mai multor hidranți precum și a unor cămine de vane care vor permite izolarea unui tronson de conductă în cazul producerii unei avarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *