Oana Murariu, deputat USR Cluj, despre situația din Ucraina. Cum s-a implicat în criza refugiaților

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Slider

Deputatul USR Cluj Oana Murariu a răspuns întrebărilor reporterului Clujul Politic despre situația dramatică din Ucraina, dar și despre solidaritatea arătată de români față de refugiații ucraineni.

Murariu susține că sancțiunile și restricțiile impuse Rusiei sunt cele mai dure de până acum, dar reprezintă modul în care Uniunea Europeană și restul lumii pot lupta pentru protejarea democrației.

„Comunitatea internațională este în aceste momente alături de Ucraina. Rusia încalcă suveranitatea și integritatea unui stat european, se opune voinței poporului ucrainean de a-și decide singur viitorul și alianțele sau parteneriatele cu diferitele organisme europene și mondiale. Istoria ne-a demonstrat că folosirea armelor și abandonarea înțelegerilor diplomatice nu reprezintă niciodată o soluție, ci provoacă doar drame – familii destrămate, femei și copii nevoiți să fugă din țara lor, orașe distruse etc. Va fi nevoie de ani buni pentru refacerea Ucrainei, dar amintirile oamenilor nu vor putea fi șterse.

Sancțiunile și restricțiile impuse Rusiei, cele mai dure de până acum, reprezintă modul în care Uniunea Europeană și restul lumii luptă pentru protejarea democrației și a drepturilor universale ale fiecărei țări și fiecărui popor.

Fiind la granița directă cu Ucraina, preocuparea României se îndreaptă în mai multe direcții. Pe de o parte, cum putem veni în sprijinul refugiaților, pe de altă parte, ce măsuri suplimentare trebuie luate pentru asigurarea securității. Statul de membru al UE și al NATO și zona geografică în care ne aflăm sporesc necesitatea de a fi implicați cât mai direct. De asemenea, preocuparea noastră se îndreaptă și către Republica Moldova. Au început discuțiile despre posibilitatea aderării la UE într-un viitor apropiat. Cred că este o decizie ce trebuie analizată în cel mai scurt timp posibil.

Modul în care au reacționat românii la drama vecinilor din Ucraina, mobilizarea și solidaritatea de care am dat dovadă au făcut înconjurul lumii. De la gesturi mici până la acțiuni de amploare, toate fac diferența pentru refugiați.

USR PLUS s-a pus în mișcare în timp record prin acțiuni umanitare, dar și prin preluarea unor poziții publice și propunerea unor soluții concrete. De exemplu, prin europarlamentarii noștri am solicitat activarea de către UE a mecanismului protecției temporare a persoanelor care traversează granița. Activarea acestei proceduri ar reprezenta o premieră”, a declarat deputatul Oana Murariu pentru clujulpolitic.ro.

Cum s-a implicat Murariu în această criză

„La nivelul Clujului, am luat legătura sau am avut întâlniri cu autorități locale cu responsabilități directe în gestionarea situației refugiaților. Am fost la Serviciul pentru Imigrări al județului Cluj, iar la București, astăzi voi merge la Inspectoratul General pentru Imigrări. De asemenea, am avut o discuție cu Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane. Vom păstra contactul cu toate aceste instituții în perioada următoare.

Dincolo de implicarea individuală a fiecăruia dintre noi și a ONG-urilor, al căror efort merită apreciat din plin, este nevoie și de eficientă maximă din partea autorităților locale și naționale. Mai mult, măsurile trebuie luate și implementate acum”, a mai precizat deputatul de Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *