Clujul închide și ultimul centru de vaccinare COVID-19. Urmează administrarea dozei 4

POLITIC/ADMINISTRAȚIE Sanatate

Ultimul centru de vaccinare împotriva COVID-19 va fi închis începând de săptămâna viitoare, luni, 16 mai. Este vorba de cel de la Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” din Cluj-Napoca, care își va înceta activitatea.

Astfel, va rămâne deschis doar centrul de vaccinare din cadrul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, de pe Calea Moților, nr. 68, care se va închide la 1 iulie, a anunțat joi Instituția Prefectului Cluj.

Începând cu 1 iulie activitatea de vaccinare împotriva COVID-19 se va desfășura doar în cadrul cabinetelor de medicină de familie, aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Cluj.

Începe vaccinarea cu doza 4

De asemenea, săptămâna viitoare începe administrarea celei de-a 4-a doze de vaccin, cu serul Pfizer/BioNTech.

„Începând din 16 mai 2022, în centrele de vaccinare și în cabinetele de medicină de familie se poate efectua, la cerere, cea de a patra doză de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech.

Pot solicita vaccinarea cu doza a 4-a persoanele peste 18 ani care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu 3 doze de vaccin de tip ARM mesager.

Vaccinarea cu doza a 4-a se poate efectua la minimum 4 luni după efectuarea celei de a 3-a doze.

Se recomandă efectuarea dozei a patra de vaccin în special persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani.

Dovada vaccinării cu doza a 4-a va fi reprezentată de adeverința de vaccinare, generată din Registrul Electronic Național de Vaccinări, sau de certificatul digital”, se precizează în anunțul Prefecturii Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.